Sonetul V
Mușchi al florii, molcom anemona
o deschizi spre zorile câmpiei,
până când în cupa-i, polifona
zare-a bolții largi se varsă gliei.
Mușchi în muta stea a florii, coardă
a fecundității infinite;
când atât preaplin mi te dezmiardă
semnele de-amurg și mai smerite
nu mai izbutesc să-ți încovoaie
marginea petalelor răsfrânte!
Legea câtor lumi puteri îndoaie?
Noi trăim mai mult, atotstăpânitori
Însă-n care dintre viețile înfrânte
fi-vom în sfârșit deschiși și primitori?...
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Rainer Maria Rilke despre viață, despre sfârșit sau despre flori
Sonetul XXVIII
O, vin în urmă pleci! Îndeplinește
copil ești încă dansul feciorelnic
în pura constelație ce dănțuiește!
Am izbutit să depășim vremelnic
nedeslușitul rost al Firii. S-a urnit
vibrând, când asculta cântând pe zeu.
Ai fost mișcată-atunci, dar ai simțit
înstrăinarea când la glasul lui Orfeu
un arbore-ncerca un pas cu tine.
Știai doar locul unde lira cântă
și-n cumpăt nemaiauzit răsfață.
Atunci cercat-ai gingășii depline
nădăjduind la sărbătoarea sfântă
să înfiripi a prietenului față.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre răsfăț, despre muzică sau despre copilărie
Sonetul XVII
Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor durați, ascuns izvor
niciodată privit.
Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...
Ram cu ram, strâns se înșiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...
Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre poezie sau despre femei
Sonetul XVIII
Doamne, noii zori
cu fulger, bubuie.
Grăbesc vestitori
spre boltă de-i suie.
Larmei te-nchină,
în rostogolire;
căci însăși Mașina
cere preaslăvire.
Iar Mașina, iată,
urlă răzbunare
râvnind să sluțească.
Ea ne suge, toată:
deși patimi n-are:
drept e să slujească.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul XXII
Cu noi viața-și mâne
imboldul, dar clipa
măsoară și pripa
și-n veci ce rămâne.
Ce trece-n neștire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.
Tineri, cutezanța
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.
Cumpănă-i speranța,
beznă și lumină,
și floare și carte.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre tinerețe sau despre lumină
Sonetul IX
Doar cel ce-ntre umbre-a-nălțat
lira-i cândva,
poate, imnul nemăsurat
presimțind a-l cânta.
Doar cel ce-ntre morți a mâncat
mac, dintr-al lor,
nu va mai pierde vreodat',
zvonul cel mai ușor.
Și chiar de ne-am reflecta
tulbure-n lac:
tu chipul să-l știi.
Pe dublul tărâm de-abia
glasuri se fac
blând, veșnicii.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre moarte
Sonetul XIX
Lumea-și preschimbă-n zbor firea-n
noi chipuri ca norii,
dar crește desăvârșirea-n
vechi albii, cresc zorii.
Peste calea ce clatină zarea
dezlegat se resfiră
largă, întâia cântare
zeiesc glas de liră.
Nu-i dumirită durerea,
nu-i bucheră iubirea!...
Când ne gonește în moarte
nu ne dăruie știrea.
Doar cântecul dă izbăvirea:
sărbătorescul să ne poarte!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre creștere, despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sonetul I
Suflu, nevăzută poezie!
Fără preget, propriei ființe-n jur;
preschimb al luminilor. Dârză tărie
mă-nfiripă ritmul mai pur.
Singur talaz dintr-o mare
înșiruită, fiind
cea mai măruntă, în care
lumea cuprind.
Câte din largile spații erau
în adâncul meu? Vreo boare
asemeni cu-al meu fecior...
Cândva, tu știi, văzduh, se rosteau
bolți multe. Voi creșteați ușoare
netede coji, frunze vorbelor.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul XVI
Rana pururi de noi scurmată,
însuși zeul e, de-i vindecată...
Tăiș noi suntem, râvnind a ști
iar el, seninul, se risipi...
Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primește decât
dezlegat, părtaș hotărât...
Doar mortul soarbe gând
din șipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...
A noastră larmă sfărâmă țelul!
Râvnește spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre tăcere sau despre gânduri
Sonetul XXIII
Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmașă ție ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.
Ce nu s-a dăruit, îți aparține,
cuprins îți pare în sfârșit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aștepți de bun sosit...
Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.
Noi, preț dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă și aramă
și rod, primejdii, mreji cu dulce rost.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre viitor sau despre frică
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Sonete către Orfeu, adresa este: