Sonetul XVII
În ce ferice grădini, cu pururi udatele coame
de arbori, pe ce gingășii de lujer golaș
rodesc ale mângâierii ciudatele poame,
mustind? Sunt poate-n sărmanul plai nevoiaș
al mizeriei tale! Uimit ești de vrajă!
De preabogatele boabe rămâi uluit:
neatinsă-i nespusa, frageda coajă;
nici păsări, nici viermi nu te-au gelozit
luându-ți nainte! Oare-n pomi îngeri învie?
De blânzi grădinari tainici grijiți,
rodind pentru noi, făr-ai noștri să fie?
N-am izbutit noi, umbrele, semnele serii,
seci și copți prea devreme, prea curând-ofiliți,
să turburăm oare cumpăna verii?
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Rainer Maria Rilke despre copaci sau despre seară
Sonetul XVIII
Dansatoare, tu strămutare
a tot ce sortit e să piară, ofrandă;
vârtej, cel din urmă pom, crești din mișcare,
domnești peste vreme, zbor prins în ghirlandă!
N-a înflorit peste freamăt, deodată,
peste vârfu-i, tăcerea? Deasupra, nu-l învăluiai?
Sus, nu soare era, nici vară, ci nemăsurata
arșiță pe care-n nepreget o desfășurai...
Doar roade purta, roade, copacul, extazul.
Nu-i oare molcomă roadă: ulciorul
vărgat, pârg deplin, dar mai pârguit nu e vasul?
Că-n limpezi icoane păstrează tiparul
pe care bezna sprâncenelor tale, fiorul,
pânze desprinse, sucind scrise tot harul?
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre tăcere, despre flori sau despre creștere
Sonetul XXVI
Țipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un țipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:
strigă-ntâmplarea. În largul interspațiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
țipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
și-nfig ei icurile cârâiturilor.
Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuși vâltorii
ca zmeii smulși din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie
zdrențuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburați să învie
purtându-și, torent, lira și tâmpla cu lauri.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre vânt, despre visare sau despre mâini
Sonetul XXI
Inimă, cântă-mi acele grădini necunoscute,
clare, de neatins, în butelii închise,
roze de Ispahan ori de Șiraz; apele mute
cântă-le-n slava neasemuitelor vise.
Inimă, nu-ți sunt străine, vădește-o! Grăiesc
despre tine, bogat pârguite smochine,
adieri ce parcă prind chip, ție-ți zâmbesc
printre crengile-n floare crescând către tine.
Să renunți te ferește, ai cade-n greșeală,
pentru că hotărât-ai, miez înseamnă: a fi!
Fir de mătase te strecoară-n urzeală!
Lăuntric izvod, roi de străfunduri îmbină
chiar din viață clipe de chin de-ar închipui
parte fiind, țesăturii întregi te închină.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre viață sau despre inimă
Sonetul XI
Rânduiri ale morții, rosturi pașnic ivite
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjești;
năvod și capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătorești;
tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreți,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-așteaptă,
și văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeți:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...
Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul și-l drege;
sârg și băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.
Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană și rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre moarte
Sonetul XII
Să vrei prefacerea! prins de-al văpăii avânt,
ce-ți poate ție răpi a prefacerii fală?
Faurul spirit oricare, ce-i pământesc îndrumând,
iubește în chipul zvâcnind răsturnata migală.
Ce-i rămas neclintit, încremenire-nseamnă!
Afli-adăpost în groaza ce nevăzut amețește?
Așteaptă! Năprasnic veghează mai cruntă năprasnă!
Vai ție! Securea ascunsă pândește!
Dar cunoaște izvoru-n șuvoi a cunoașterii fire,
cârmuind-o voios prin plăsmuiri luminate
ce sfârșind, ades reîncep prin sfârșitul ce piere!...
Fericirea oricare se naște din despărțire
străbătând-o mirată. Dar Daphne, schimbată
în laur înmiresmat, te vrea adiere!
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre cunoaștere, despre sfârșit, despre naștere, despre lumină, despre iubire, despre Pământ sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sonetul XIX
Undeva într-o bancă auru-și are răsfățatul cămin,
cu multe mii se împacă. Dar cel care cerșește,
orbul acela, nici cât paraua de-aramă nu prețuiește,
e ca un ban rătăcit, ca ungherul de praf sub un scrin.
În prăvăliile-adânci, aurul e ca acasă și domn,
se deghizează părelnic în blănuri, mătase și floare.
El însă, Tăcutul, stă, între-o suflare și altă suflare
a imensului aur care respiră și-n veghe și-n somn.
Ah, orișicât s-ar închide, noaptea, palma deschisă neîncetat,
mâine destinul iarăși o ia și-n fiece zi
i-o ține întinsă: clară, mizeră, neocrotită.
De-ar înțelege-n sfârșit cineva, și-ar slăvi, tulburat,
îndelungata statornicie ce doar în imnuri se poate rosti.
Și numai de zei poate fi auzită.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Rainer Maria Rilke despre viitor, despre răsfăț sau despre noapte
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Sonete către Orfeu, adresa este: