Castelul din Carpaţi de Jules Verne

În fundul pâlniei, depresiunea solului alcătuia odinioară un lac în care se vărsau cele două Jiuri, înainte de a fi găsit o trecere prin lanţul muntos. Acum depresiunea nu mai e decât o exploatare carboniferă, cu inconvenientele şi avantajele ei; marile coşuri de cărămidă se îmbină cu ramurile plopilor, ale brazilor şi fagilor, fumurile întunecate strică aerul, plin cândva de mireasma pomilor fructiferi şi a florilor. Măcar că industria ţine districtul minier sub mâna-i de fier, el nu a pierdut, cu toate acestea, încă nimic din caracterul sălbatic pe care-l datoreşte naturii.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sterpul Podiş Orgal nu se afla nici un mănunchi de copaci. Doar ici colo nişte tufe lipite de pământ, care nu ofereau pic de adăpost împotriva frigului nocturn. Stânci câte pofteai, unele pe jumătate îngropate, altele abia în echilibru şi cărora un brânci le-ar fi ajuns pentru a se rostogoli până în brădet. De fapt, singura plantă care creştea din belşug pe solul pietros era un scaiete gros, numit "spin rusesc", ale cărui seminţe, zise Elisee Reclus, au fost aduse în coame de caii moscoviţi "drept darul pe care ruşii l-au făcut transilvănenilor în cinstea unei vesele cucerii."

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ce se află dincolo de zidul de incintă, spart în nenumărate locuri, dacă se adăpostea înăuntru vreo clădire bună de locuit, dacă o podişcă şi o poartă îngăduiau intrarea, nu se mai ştia de ani de zile. De fapt, deşi castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât părea, o spaimă molipsitoare, îndoită de superstiţie, îl apăra nu mai puţin decât o puteau face odinioară pivele, săcăluşele, bombardele balimeze şi celelalte piese de artilerie ale veacurilor de demult.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de valea celor două Jiuri se ivesc târguşoarele Livezeni, Lonea, Petroşani, Petrila, strânse la gura puţurilor, slujind exploatării acestui bogat bazin cabonifer. Iar în ultimele planuri, o minunată răvăşeală de forme împădurite la bază, înverzite pe coaste, sterpe în vârf, pe care le domină piscurile abrupte ale Retezatului şi Parângului. Dincolo de valea Haţegului şi de albia Mureşului se ivesc îndepărtatele profiluri, încărcate în neguri, ale Alpilor Transilvaniei centrale.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, s-ar părea, un district tare înlesnit de la natură şi totuşi bogăţia asta nu sporeşte de fel bunăstarea populaţiei. În orice caz, dacă centrele mai însemnate, Rimetea, Petroşani, Lonea, posedă unele instalaţii potrivite cu nivelul industriei moderne, dacă aceste târguşoare au clădiri ordonate, supuse uniformizării echerului şi sforii zidarului, depozite, prăvălii, adevărate cetăţi muncitoreşti, dacă sunt înzestrate cu un oarecare număr de locuinţe cu balcoane şi verande, iată ceea ce nu trebuie căutat nici în satul Vulcan, nici în satul Vereşti.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ora actuală exploatarea bazinului minier a dat un avânt considerabil afacerilor în târguşoarele Petroşani, Livezeni şi altele, depărtate cu câteva mile. Nici Vulcanul, nici Vereştii, nu s-au ales cu cel mai mic câştig de pe urma vecinătăţii cu un mare centru industrial; sunt şi azi aşa cum au fost acum cincizeci de ani, aşa cum fără îndoială vor mai fi şi peste o jumătate de veac; şi după Elisee Reclus, o bună jumătate din populaţia Vulcanului e alcătuită doar "din slujbaşi însărcinaţi cu paza frontierei, vameşi, jandarmi, agenţi ai fiscului şi infirmieri ai postului de carantină". Înlăturaţi jandarmii şi agenţii fiscului, adăugaţi o proporţie ceva mai însemnată de plugari şi veţi avea populaţia Vereştilor, adică vreo patru-cinci sute de locuitori.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!