Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Luceafărul de dimineață de Marius Robu

Mintedam și Iubireva

La-nceput a fost mai simplu totul, dar s-a complicat,
Mintea omului mirată fu de cerul înstelat
Care, speriat de dânsa, tot mereu s-a-ndepărtat...
Căutând să nu mai fie sau să fie căutat?

Ajungând să nu-i ajungă tot ce știe de la Tată,
Mintea lui Adam fu iute chiar din rai îndepărtată
Și făcu din Eva mamă la iubire condamnată...
Fraților, iubirea-i simplă, dar de minte-i complicată?

Dacă da, să nu-mi răspundeți la-ntrebare niciodată.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (24 martie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt și ele niște muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca și acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, știind că poți să-i faci să moară
Și râd, știind că poți să-i înviezi.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Germinare

De dorul tău putrezesc
Precum grâul care moare
În pământ, apoi răsare...
În tine vreau să-ncolțesc.

Trebuie s-avem răbdare,
De la dânsul să-nvățăm
Verde să ne colorăm,
Draga mea, Iubirea mare.

Negrul câmp de așteptare,
Pofta care ne-amețește,
Precum grâul ce-nfrățește
De la ploaia roditoare,

Amețit, devine lan,
Prin care te ții de mine,
Amețeala când îți vine,
Ca iapa după cârlan...

[...] Citește tot

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (24 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scris în vis

Tot ce fac e ca și cum
Ești cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii și nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb și reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Și-ațâță focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Și când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Și la mine uită-te,

[...] Citește tot

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A iubi sau a posti?

Țin postul negru tot, precum se ține,
Dar altceva mi-e mie cel mai greu:
Nu pot posti de aer și de Tine,
Iubirea mea și Dumnezeu meu!

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (11 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Perfecte

Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi și despre pomii fructiferi,

Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ și despre univers;
Voi scrie despre stat și despre mers,
Iar despre țară, cât e de frumoasă...

Voi scrie despre ape, despre munți
Și despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punți,

Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu

[...] Citește tot

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (27 mai 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

(Im)perfect

Fără tine m-am simțit perfect,
N-aveam niciun fel de remușcare,
În absența ta niciun defect
Nu se vede cât îl faci de mare.

Fără tine fericit am fost,
Sănătos la suflet și la trup,
Regăsindu-mi pe pământ un rost
Care să m-ajute să mă rup

De trecut, de tine, de nimic,
Pentru că nimic n-ai însemnat
Bun în viața mea, ba, vreau să zic,
Prea mult of și chin mi-ai cauzat...

Fără tine pot să fiu perfect,
După cum ți-am și mărturisit,
Mai adaug doar, să fiu corect,
Amănuntul că te-am păcălit.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (29 martie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zor de dor

Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aș mai putea să scriu de noi o zi,
Și ceva care bine să mă facă
Până la prima stea nu s-ar trezi.

Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aș mai putea să ne visez o noapte,
Și ceva care bine să mă facă
Până la primii zori, să zicem șapte,

N-ar ațipi, vorbesc de mintea mea
De șapte zori. Un zor egal o stea.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (15 mai 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor dirijor

Sunt istovit de moarte de un dor
Al cărui trup mi s-a părut ușor,
Schilod și fără niciun ajutor,
Când l-am luat, fiind nevăzător,
Pe umeri: un purtat la purtător.

Și-acum, organele de simț, în cor,
Țipând la mine crud, asurzitor,
Supuse de organul uimitor
Ce nu-i la fel, nici asemănător
Cu niciun alt organ de simț, mă dor.

Sunt istovit de viață, fetelor,
Le spun în șoaptă simțurilor. Mor.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (26 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Do(a)r de Înviere

Am crezut că, dacă mor,
Voi scăpa de al tău dor,
Dar n-am avut în vedere
Că există înviere.

Am greșit când am uitat
Că Hristos a înviat,
Ceea ce înseamnă că
De dor nu mă vindecă

Nici moartea definitiv.
Nu mai am niciun motiv
Să mai cred că, dacă mor,
Voi scăpa de al tău dor.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (11 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 3 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Luceafărul de dimineață, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Marius Robu

Marius Robu
filosof, poet, epigramist și aforist român

Evenimente biografice

Fani pe Facebook