Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II

Sunt prea obosit de visurile unui sânge prea-ncercat şi-a unei inimi stoarse de şubrede fioruri. Cu ce puteri să mai extrag din trup acorduri incerte pentru nevoia chinului vag?

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa e răul fără de care înnebunim de spaima vidului. Căci a dori este a ridica neantul la demnitatea posibilului, precum dorul străbate golul fiinţei ca o sugestie de plinătate. Între a fi şi a nu fi, diferenţa e de grad: totul se reduce la a şti dacă Nimicul e activ sau nu. Existenţa-i o metaforă a neastâmpărului, cuprinsul ce şi-l oferă dezmăţul aprig al omului.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cu toţii însemnaţi de-o pribegie în infinit. Fără rai, şi fără lihnirea după el. Un dor lipsit de infinit, infinit totuşi prin nedesăvârşire. Atâta-i pozitiv în noi: am transformat nenorocul în farmec. Am dat sens de viaţă negaţiei. Ne complăcem în urgisire. În ea numai vom fi creatori. Răul este sensul nostru ascendent, înfrângerea înălţarea noastră. Făptură neînfăptuită e românul.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de neajuns se naşte din excesul de dorinţe. Însăşi conştiinţa răului n-ar fi posibilă fără agitaţia vrerilor neînfăptuibile. În bine, trăiesc acei ce vor puţin, a căror dorinţă e compatibilă cu dimensiunile vieţii. Dar când eşti ros de un jind năpraznic, universul e neîncăpător, e cădere, e rău. Nimic nu te mulţumeşte aici jos. Nefericirea nu-i decât neputinţă în supranatural; neputinţa ultimei curpinderi.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea rămâne cel mai grav semn de întrebare - şi amanţii victimele imposibilităţii.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul grec plăteşte cu sânge non-sensul destinului; el ispăşeşte absolut răul vieţuirii, pe când creştinul în Absolut. Minciuna mântuirii a domolit universul uman şi a răpit vieţii farmecul înnebunitor al ireparabilului. Omul n-a născocit o laşitate mai ruşinoasă ca învăţătura eliberării prin raiuri şi patroni cereşti. Creştinismul e renunţare la soartă, pe când tragedia antică expresie a esenţei omului. Pe acesta, Eschil nu l-a ocolit, aşa cum face acea credinţă. Marele elen ştia că noi n-avem decât ieşirea unui sfârşit patetic, şi că viaţa-i un exil ucigător, din care scăpăm numai ca proşti actori, ca existenţe de mâna a doua.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria celui ce scrie ar fi să-şi taie venele pe alba hârtie din faţă. Să curme astfel chinul lumilor nespuse.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Datoria celui ce scrie (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim din nevoia să ne ştie cineva până la capăt, din dorinţa de a scăpa de propria intimitate, din teama că, fără nimeni, gândul s-ar ridica vertical spre cer, şi că s-ar prăbuşi fără ecou.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară de nenoroc, totul e virtual la noi.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popoarele sunt singure; noi suntem însă singuri din veci. Rătăcitori cu glia-n spate, n-avem unde pleca şi nici n-am putea. Popasul nostru e între dor şi zeflemea. Şi munca noastră: să tragem brazde sub un cer fără cer. E poezia negativă a infinitului mic..., e poezia unei ţări de chin şi madrigal.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!