Astenie de vară
Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.
M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.
Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,
Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Dragoș Niculescu despre zbor, despre iubire, despre timp sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iarba verde de acasă
La fel și-n cer, dar totuși diferit,
Ba poate chiar conform cu altă viață ‒
Înzdrăveniți ne-om lua la fugărit,
Dar prin grădini nu va mai fi verdeață.
Și ce păcat, căci am călca ușor,
Imponderabili, spirite plutinde,
Dar pământeasca iarbă de ogor
La Dumnezeu pe pajiști nu se-ntinde...
Acolo e lucernă de neon
Și-s supraveghetori discreți, angelici,
La megafoane, muzici de bon-ton
Și diavoli feminini, cu ochi eterici.
Și cât e raiul rai de lung și lat,
N-o să găsim un fir de iarbă grasă,
Și ne-om șopti, cu glas îmbălsămat,
Că tot mai bine ne era acasă.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Dragoș Niculescu despre religie sau despre viață
Te-aștept lângă o șină
Te-aștept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aștept lângă o șină de tren provincial,
O să ne recunoaștem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.
Și-n plus față de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată și-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.
Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe șină
Ținându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiță ușoară și senină,
Voi fi într-o cămașă, vom fi aproape puri.
Va mirosi catranul a niște căi ferate,
Noi doi, desculți pe șine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri și nu ne va păsa.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tinerii bătrâni
Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restriști,
Împovărați de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulți, mai triști.
Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aștepți,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Și parcă te imploră să-i accepți.
Nu știu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.
În cuibul lor de ochi adânc sclipește,
Ca un reproș, un bob de hiacint,
Înfricoșat el tremură și crește
Fără speranța vreunui cald alint.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Dragoș Niculescu despre vânt sau despre visare
Rugăciune
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Îngerul ei se izbește cu tâmpla de stele,
viața ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Ea își închipuie că trăiește această viață pentru ea
și tot darul pe care l-a primit îl ponegrește.
A batjocorit minunea, și-acum plătește cât nu credea.
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Amintirea îi despică ființa cu un fulger de oțel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
și-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.
Iart-o, Doamne, că nu știe ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.
rugăciune de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schiță de infern
Viespile luminii scurmă, dau cu râtul,
În tranșeea fricii cade un obuz,
Dumnezeu cu mila ne sucește gâtul
Ca femeia stearpă soțului lehuz.
Ne migrează crucea către nicăierea,
Din tam-tam-ul nopții picură mercur,
Motivând igiena, s-acceptăm tăierea
Cât mai e în jurul nostru împrejur.
Vai, ce nebunie ne ucide nervii
La apelul ciumei orelor de zi!
Tomberoane ude cu săraci ca servii
Pleacă-n sfârtecarea beților cadii.
Orologiul tace în deruta clipei,
Diareici ulii se clocesc pe noi,
Din sfințenia toată, flendura aripei
Ne mai miruiește fața cu noroi.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezzidirea
O să îmbătrânesc gândind la tine,
Și ce folos că prea bătrâni vom fi
Să mai avem puterea de-a zidi
Acea uitare-a sinelui de sine.
Mi se vor împlini soroace grele.
O să începi să șchioapeți în curând
Și n-ai să știi, pe gleznă lunecând,
Că te slăbești în patimile mele.
De ce trăim o viață separată?
Destinul nostru este scris de mult,
Veni-va poate vremea să ascult
Același timp comun cum o să bată.
M-am ascuțit în simțuri ca o fiară,
Mii de oglinzi mă strigă peste tot,
Dar te ghicesc unde te-ascunzi, căci pot
Să te focalizez pe-un vârf de gheară.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Dragoș Niculescu despre gânduri
Simt izvoarele
Simt cum nasc izvoarele de apă
Sub piciorul meu o undă vie,
Și atunci pământul tot mă știe
Că port vâsle de cireș în mapă.
Eu sunt paratrăznetul de apă,
Se închid în mine cicluri stranii,
Când se țin freaticele danii
Mă cobor la slujbă printr-o trapă.
Pe deasupra iarba mă închide,
Tainic, luminișul de reface...
Ocolind atent vestigii trace,
Mă las pradă spațiilor fluide.
N-am nevoie de crenguță fină,
Căci mă doare când pământul naște,
Învierea apei mi-e tot Paște
Și argintul ei mi-e tot lumină.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Dragoș Niculescu despre moarte
Repetabila întoarcere
Credeam că m-au mai răcorit zăpezi,
Că ploi radioactive m-au schimbat...
Tu nu dispari, tu numai înviezi,
Ca un suprem, definitiv păcat.
Te-am exilat la țărmul unei mări,
Mai mult un lac, paralizant de blând;
Ai sfredelit pe fund sedimentări
Și-ai apărut în fața mea cântând.
Eu sunt acela care am creat
O nouă dimensiune, doar a ta ‒
C-un gest nebun, savantul disperat
Ți-a plăsmuit, cu mintea lui, o stea.
Te-am deportat într-un tunel minier,
Nici nu mai figura pe hărți de plan,
Dar tu ai spart cătușele de fier
Și-ai râs la parastasul tău de-un an.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Dragoș Niculescu despre suflet
Casă cu cerdac
O casă țărănească cu cerdac...
Un colț de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniștea de raiuri care tac.
Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Și-n ea plânge un sat întreg de dor,
Și satul parcă e cât un popor.
O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creștin,
Sărut între pământ și cer senin.
E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Săniile adâncului, adresa este: