Săniile adâncului de Dragoş Niculescu

Poveste de iarnă

L-aşteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin şi cald ningea.

Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.

Îmi fumam ţigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.

Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Îngheţat soroc.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

În parcul public a murit un ins.
Un fapt divers, eveniment banal...
Fost cărător pe un şantier naval,
Cu buletinul – scoarţă de aprins.

Ţăran plecat de mult din satul lui
În pribegie, ca să-şi cate rost,
Şi-acum muri la fel de gol şi prost,
De nici nu are cin' să-i bată-un cui.

Ştia să dea cu sapa în pământ,
Dormea la umbră sub cămeşi de in,
Fusese tată, soţ, plugar, vecin,
Citea mirosul lumii după vânt.

Dar smuls a fost din obcini, din imaş,
Şi-a zis c-ar fi mai bine muncitor,
Că-s oameni noi acuma în popor
Şi că-i nevoie-n marele oraş...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre celălalt mal

Înotam amândoi în mijlocul fluviului,
de parc-am fi vrut să fugim dintr-un tărâm fără nume,
spre un alt tărâm fără nume, al libertăţii.
O noapte de smoală, fără lună...
Gândul acelui spaţiu imens de apă,
gândul că sub noi se întind atâtea adâncimi tainice,
înfricoşătoare ne dădea fiori şi ne mâna, fără odihnă, către înainte.
Înotam spre bezna unui mal pe care ni-l indica doar pâlpâirea
unor lumini galbene, probabil nişte case, în care putea să nu mai
locuiască nimeni; case abandonate sau case cu stăpâni defuncţi,
în care lumina mergea chiar şi după moarte,
în care becurile gălbui ardeau nestinse de nimeni, ca nişte
ochiuri de far, până când, exilaţi din propriile răni, ar fi ajuns
secătuiţi de puteri, cu mâinile întinse la ele şi s-ar fi salvat
cu un codru de pâine tare ca lemnul în odăile acelea simple
şi pustii, din bârne.
Se mai apropia de noi câte unul ce părea grănicer,
îmbrăcat însă civil, stând oficial, în picioare, într-o barcă
prăpădită, care lua apă: "Aţi depăşit de mult geamandurile de siguranţă,
sunteţi pe cale de a depăşi apele teritoriale ale propriei dumneavoastră

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!