Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Carte de bucăți de Marius Robu

Tac și fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai
Și prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac și fac și nu desfac.

Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Și strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor și să te-ador
Mai bine tac și fac și nu desfac.

Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri și revin
La ușă stând, bătând și străbătând...
Mai bine tac și fac și nu desfac.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tac și fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai
Și prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac și fac și nu desfac.

Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Și strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor și să te-ador
Mai bine tac și fac și nu desfac.

Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri și revin
La ușă stând, bătând și străbătând...
Mai bine tac și fac și nu desfac.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (6 ianuarie 2007)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.

Marius Robu în Carte de bucăți (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.

Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai trăiești?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru și bălai
Și mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut și supărat.

Nu știu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viața mea fu ca un vis din care
Nu știu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veșnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tic

Mă rog de poezie să treacă pe la mine
Să terminăm volumul de versuri început
Că de vreo nouă luni de nopți deloc nu vine
De nouă luni de zile stau singur, trist și mut.

O fi rămas borțoasă la ultima-ntâlnire
Și-acum se pregătește să nască un cuvânt
Și-apoi să mi-l aducă pe suflet moștenire
Să-l cresc, să-l fac un vers, apoi să-l spun în vânt.

Că lumea nu-nțelege din câtă așteptare
Ajunge un cuvânt care se naște mic
Să nu poată să moară de cât este de mare
Și să rămână veșnic pe buze, ca un tic.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se știe ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Șuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca și cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât

[...] Citește tot

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Treacăt

Privesc în treacăt berzele din parc
Li s-a tăiat din aripi chiar și zborul
Și-au fost lăsate libere-ntr-un țarc
Să le privească-n grabă trecătorul

Chiar umbra mea din treacăt le privește
Și mă privește parcă și pe mine
Și-n treacăt din trecut îmi amintește
Când eu zburam, ea nu sta lângă mine

Ci se târa ca șarpele-n țărână
Pe jos, ca berzele să n-o zărească
Iar eu dădeam în treacăt dintr-o mână
Să trec din cer în cer printr-o fereastră.

Când a trecut un cioc prin visul meu
Și cerurile s-au făcut ruine
De-atunci departe-mi trece Dumnezeu
Aproape numai umbra stă cu mine.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Insomnie târzie

Aș vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e rușine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Și orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Și din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză și-un cuțit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Și fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara și ocara
Că nu-s perfect și eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

[...] Citește tot

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (25 martie 2008)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradox cu muierile

După mai multe muieri
Tot mai dai și tot mai ceri...
Dup-o singură femeie
De-abia dai câte-o scânteie.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 7 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Carte de bucăți, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Marius Robu

Marius Robu
filosof, poet, epigramist și aforist român

Evenimente biografice

Fani pe Facebook