Poligonul de echilibru de Constantin Păun

Geană de rouă

Aşa trec eu cu soarele pe umăr,
Când vezi arătura bolnavă!
Rimele bat în miez fără număr
Şi zac pe-o oglindă concavă!

E drumul potcoavă, şiruri întregi,
Aleargă prin streaşini deschise
Tu mamă întreg mă înţelegi
Că-s bolnav după vechile vise,

Se lasă căldura şi curge un râu,
Pe mâinile arse, osoase de vreme,
Ai duce la moară sacul de grâu,
Da-n tine şi forţa se teme...

Aştepţi ca să vină, băiatul ce-i dus,
Să mai treacă o clipă prin tindă,
Faci cruce, ochii săgeată în sus,
Vecinii din rugă să nu te desprindă!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul vremii (secetă la Bradu - variantă)

Tot mai aud fântânile secând
Şi câmpul şuierând a-nfometare,
Pământ uscat, cât se cuprinde-n zare,
Pe care câinii-l blestemă lătrând,

Parcă şi-acum pe-atâta depărtare,
Se mai aud fiinţele zăcând,
Bisericile toate implorând,
Să aibă mămăligă fiecare!

Era atunci o vară, lunecând,
Pe o căldură tămăduitoare,
Când cerul sta alăturea de soare,
De secetă primară lăcrimând,

Dase ocol oglinzile de *care*,
Şuvoaie din Moldova fremătând,
O coajă de mălai adulmecând,
Copii să şi-i ţină către soare!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Pământ de-ntins pe pâine cum e untul,
L-am frămâtat în valţuri către stele,
Din pulberi mi-am învolburat caiele,
Să-mbrac nemărginirea cu veşmântul

Am tors din fire pavezele grele,
Care-au frânat cu arşiţă avântul,
M-am aliat adeseori cu vântul
Să storc luciri din sufletele rele

Şi dacă-n şira mea de oseminte,
Tot răzbătând să fulger câte un car
Am dezbrăcat iubirea de morminte,
Ca cel mai ne însemnat misionar,

Acolo-n sfera mea, printre cuvinte,
Macin şi-acuma pământul milenar!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!