Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Călătorie spre steaua promisă de Lorin Cimponeriu

Poarta cerului

Visat-am odată stele albastre
La geamuri ghirlande și maci în oglindă
Azi stau treze păsări de foc cu demonul nopții,
Șoptind să se prindă în hore, la joc
E jocul ielelor la miezul nopții
Când inorogi beau apa din ploaia de stele
La vale se vede câmpul cu verdeață
În cer lutul păsării din piatra de cremene
Puse-n odihnă în pahare și cupe
Liniștea etajului trei
Viața se umple cu iluzia zilei de azi și de ieri
Când poarta se oprește să mai bea apă din cer.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna și curcubeul

Ninge, trec cu palmele pe coapsele tale,
Cioplite din albul unei statui
Zăpada iubirii îmi curge prin sânge ca roșul
Culorii din zâmbet acum și atunci
Iarna zidește în mine lumina și visul ninge
Întinde-ți brațele să alungăm uitarea
Iarnă, nu există iarnă perfectă
Ninsoarea e foc atins de lumină
Pomul sădit al inimii mele ți-l dărui ție
Curcubeu din aura mea
Ninge! Se nasc culori alb și negru ca timpul ceasului oprit
Când întind brațele către tine până la adâncul cuvintelor.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strălucește toamna bobilor de brumă

Ceru-i limpede și marea tot aceiași ca în povești
Pescarușii aud chemarea inimii ce lacrimează
Poartă salbe licuricii, când prin iarbă se aude trupul tău
Cum trece apa, colorându-se în secunde
Și cum stăm privind apusul,
Răsăritul tot răsare luna - pare o întâmplare
Stelele sunt chipul tău
Tot mă doare o nemișcare între apă și sărut
Chipul tău atât de alb al luminii de început
Se trezesc în flori de cireși
Vântul în mlădițe.
Sumă în zăpadă
Strălucește toamna bobilor de brumă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Busuiocul

Să ne sfințim astăzi cu busuioc!
Primăvara din mine,
Primăvara din tine râde în hohote
Vinuri vechi clocotesc în pâlnii muguri cresc adânc
Într-o stare de veghe a ploii
Muzica-i tot mai veche
Doar șoaptele mi se mai aud
Soarele trece marea cu degetul
Inima de copil își udă grădina
Nu spune nimic, lumina-i șoptită!
Numără emoțiile!
Jarul să pleznească în sobe
Și eu cu sărutări să-ți acopăr mâna
Trăim abisal, soarele se topește la noi în priviri
Câtă tristețe azi și mâine!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde ești tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îți acopeream ochii cu liniște
Caută-mi un puzzle!
Așterne-mi în inima foc,
Desfă-ți mijlocul sânilor!
Și te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îți deschid ochii cu dimineața ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Diademele

Zăpada-i mult prea albă,
Să înțelegem cum albul spune povești
Mi-am risipit mâinile,
plămădind din razele soarelui diademe
Un glonț ascuțit ca strigătul s-a trezit prea devreme,
Ca să rămân mut în cuvinte
Linia roșie ca sângele
ce urcă și coboară din vene s-a oprit.
Ce albă-i zăpada!
Plopii își caută cuiburi în cer
Pădurile sunt pline când își pierd păsările sărutul
Ce albă-i zăpada!
Crinolina rochiei tale tot îmi șoptește din vis
Parcă suntem într-un teatru ce demult a nins!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvintele-s tăcute

Ce aproape se simte toamna
Între lumini megalitice!
Doar melcul povestește cât de adâncă-i marea,
Cu peștii de sidef și ancore lăsate în nisip.
A mai trecut un val
Ostrovul e același și apa,
dintr-un munte s-a limpezit un pic
Vorbim sau nu vorbim, cuvintele-s tăcute
Am șters de pe ștergar culorile
ce-au strălucit lumina înserării
Și astăzi ne ascultă pescărușii,
Păsările colibri sau întors din veșnicie.
Cu mâna te ating pe trup
Și mi se pare că am trăit odată cu timpul secular.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pleacă trenul cu inima mea

Pleacă trenul prin vreme, purtând cu el inima mea
Ca o rază a poemului nestins.
Amiaza soarele își scaldă lumina în ochii tăi.
În mărul de aur îți cuprind mâinile.
Ne jucăm ca iarba verde,
Desprinsă în culorile poveștii.
Te sărut pe obraji ca într-o vrajă străveche
Pe cer, urcându-se curcubeul în extaz
Te ascund în privirea de nuferi.
Poezie pentru ce nu s-a scris,
Visând cum se zbate zăpada,
Pe crestele munților între cer și abis
Din ochii tăi verzi în inima mea se așează lumina.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ziua îndrăgostiților

De ziua iubirii te îmbrățișez
Îți dăruiesc o năframă țesută cu razele soarelui,
Scăldată în vechile pietre ale morilor
De unde cuvântul se ridică din apă la cer
De ziua iubirii aș vrea să mă aștepți cu sufletu-n palme
Să-mi fii vioară, să-ți cobor noaptea de pe cer
Și ochii tăi să lumineze ca stelele de ziua iubirii
Deschide-ți inima tot mai larg.
Precum inima îngerilor făcuți din lumină
Căntă și iartă pe semeni tăi ca să împaci iubirea cu cerul senin,
Precum inima mea te iubește pe tine!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zeițele păgâne

Nu plouă si nu ninge, dar tu dormi
Afară bate vântul
E toamnă madrigală din păsări
Pleacă aripi ce zboară spre iubire
Trezește-te încet!
S-a luminat afară și s-au întors
În templu zeițele păgâne
Cu tot cu trandafirii oglinzii
și macii duminicii se rup
Desfrunzând pădurea, urcă pe dealuri
fluturi albastru colorați
Nu mai gustăm iubirea
Ne fură timpul sfera
Suntem ca răsuflarea
Ce s-a stins toamnă și vile și-n brume
Cuprinde-mă în brațe!
Și-n ochii tăi închiși ascundem o culoare.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 7 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Călătorie spre steaua promisă, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook