A fi mamă, tată, părinte în general nu este o meserie. E cea mai mare provocare a omului. Așa cum am scris într-o antologie de aforisme, prin copii, Dumnezeu ne amintește tot timpul ce ființe frumoase suntem menite să fim. Provocarea (care este și șansa noastră de a ne reîntoarce în paradisul pierdut al bucuriei pure, al iubirii necondiționate, al abandonului fericit) este să redescoperim această frumusețe în noi înșine, s-o recunoaștem în copii și să n-o mai distrugem nici în noi, nici în ei. Să ne reîntoarcem la instinctul de a trăi. Fără pretenții, fără așteptări, fără rușine. Să lăsăm copiii (și creațiile literare) să-și trăiască propria viață, urmăriți îndeaproape de bucuria manifestată de a le fi dat formă.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefață (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Silvia Velea despre viață, despre frumusețe, despre timp sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu m-am dat jos din pat imediat ce-am deschis ochii. Mi-am privit îndelung trupul, simțindu-mă în acea așteptare de sine ca o mireasă, ca o mamă, ca un nou-născut, ca o scoică... Eram aidoma femeilor lui Klimt, reală și ireală deopotrivă. Trupul îmbătrânea, însă senzualitatea și inocența îl învăluiau într-o lumină caldă. Mă simțeam cumva împlinită în pragul acelei revelații, ca atunci când te întâmpină de departe parfumul unei livezi în floare. Îți vine să te oprești, să nu mergi mai departe, întrucât știi că următorul pas pătrunde "în cercul închis al destinului"... Pasul l-am făcut, dar când? Nu-mi amintesc decât orologiul bătând miezul nopții. De-o parte, prințul caută de-a pururi urma unui picior încondurat, de cealaltă parte îl aștept eu, cu tălpile goale și bătătorite de fugă.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Silvia Velea despre lumină
Măcar o dată la câțiva ani îmi vine să fac tabula rasa. Să arunc încărcătura materială și afectivă din viața mea, să eliberez niște culoare, să curăț niște terenuri, să renunț la o parte din amintirile mele. Atunci când mă apucă, ard manuscrise, arunc pliante, aranjez fotografiile în albume ca și când n-ar mai trebui să le privesc niciodată, arunc obiectele care nu-și găsesc un loc în câmpul meu vizual sau cărora nu le găsesc întrebuințare zilnică. Mă debarasez fără regrete de toate lucrurile cărora nu le pot da o semnificație nouă. Într-un fel, știu că fac asta ca să las loc altor oameni, altor întâlniri, altor idei, altor obiecte, altor amintiri, deși nu asta e intenția mea. Pur și simplu îmi place să merg mai departe, privind în urma mea cu nostalgia cu care contemplu siajul unei bărci ușoare...
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problema este că nu ne lăsăm reflectați din afară pur și simplu, fără să-i filtrăm și să-i interpretăm și noi pe ceilalți. Lucru care duce la un fel de afazie a personalității, în care numai noi înțelegem ce vrem să spunem, ce vrem să facem, ce vrem să arătăm. Trăitul ăsta într-un fel de "butoi al lui Diogene", sperând ca oamenii să ne vadă "așa cum suntem", mi se pare o falsă abordare a vieții personale și sociale. Fiindcă "ceea ce suntem", dacă nu intrăm în sfera metafizicului, se bazează în fapt pe asumarea unor modele, experiențe și raționamente anterioare. Nu e rău să primești laude, cum nu e rău să primești critici. Greșit mi se pare să ți le asumi fie prin acceptare, fie prin respingere, fără să le judeci cu înțelepciune, pentru a acționa în direcția în care tu vrei ca lucrurile să se schimbe sau să se îmbunătățească.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Memoriile păsării Phoenix, adresa este:
