Lucirea tristeţii de Rodica Nicoleta Ion

Universul bolnav

Mă zidesc în celulule erelor
Prin clepsidre, fugare,
Şi mă strecor sub sărutul privirii,
Ca un meteorit în Universul bolnav,
Printre petale de sânge, fâlfând ca un steag,
Sub urma biruitoare a tălpilor mele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

Ca o săgeată a străpuns liniştea nopţii,
Prelung la malul mării; pescăruşi
Ţipând şi valuri stranii
Durerea i-a spălat, ducând cu ele,
Însângerate umbre şi mărgele
De lacrimi care i-au răpit suflarea...
Şi s-a pătat cu sângele lui, zarea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petalele de mai

S-au scuturat petalele de mai
E-n suflete şi inimă primâvară
Pulsează inima de sărbători
Flutură tricolorul peste ţară.

Se-ascund în grâne, dragoste şi dor
Strămoşii ne stropesc cu rouă faţa
Privim nelămuriţi în viitor
Şi aşteptăm să se ridice ceaţa.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boabele de rouă (dedicat Vioricăi)

Iehova-n suflet, ţi-a dat primăvară
Iubirea străluceşte peste chip
Ca o lumină razele de soare
Drum dragostei prin lume ţi-au croit

Eşti strălucirea boabelor de rouă
Mireasă-n albă mantie şi cânt
Ai fost trimisă cu un scop anume
Domnului să-i slujeşti pe-acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul om

Palidă umbră, tu, un biet om,
Mormântul gândurilor Tale
S-a închis odată cu tine....
Doar visele zboară lenes
În universul mirosind a smirnă şi tămâie
Şi fumul lumânării duce în înălţimi
Taina sufletului tău ca pe un voal de mireasă virgină. Adormi acum..., printre raze cu ochi de lumină ne priveşti
Dar te ascunzi ne-ncetat, în noapte

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci... gânduri

Voci străbătând întunericul sumbru
Mă cheamă în adâncurile neştiute
Dar unde?
Vântul suspină, ploaia mă ceartă
Nu-i nimeni în lume, în gând să m-asculte
Vreodată...
Printre gene albastre un vis se strecoară
Şi-alerg după el, în mister,...
Giuavaer
De lacrimi şi gânduri, pe-ntinsele rânduri
Îl pierd printre degete fragede,
Obosite de ger.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pescăruşii plâng

Dar lacrimile lor cu marea se unesc,
Spre a spăla nisipul cald şi sângeriu,
Pe care, ca o pată se ivesc,
Apoi se-ntind pe cerul vineţiu
Ţipătul lor cu vântul se uneşte
Şi în vulcanii, izbindu-se, se-nalţă
Pulsând în înălţimi... însingurare,
Din viaţa mea, mai dă-le-un strop de viaţă!
Ei vocea sufletului nostru sunt,
Ei sunt iubirea noastră pe pământ...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţii de amor

Pătând inima şi zarea cu senzaţii de amor
Pendulând, păşim cu teamă în abstratul viitor.
Căror umbre existenţa, oferindu-le uitare
Le-a lăsat sălaşul peste nepătrunsa, trista, mare?

Trece peste noi opusul, argintaţi la tâmple, parcă
Lunecăm în neştiinţă si ne trecem ca o apă
Nu mai e cu noi în lume decât liniştea şi şoapte.
Şi, precum o draperie-ntr-un târziu, se lasă noaptea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a nins

Şi a nins din nou în noaptea asta
Şi ninsoarea-n suflet ne-a rămas,
De aceea suntem ninşi la tâmple,
Mai bătrâni cu fiecare ceas...

Ne-ntrebăm de ce ne doare visul
Şi cu ochii-n lacrimi ne trezim?
Căci suntem nişte bătrâni amnezici
Însă tineri ne dorim să fim

Azi, la frontierele iubirii
Cu petale de crin, în van,
Aruncăm, visând măcar o clipă,
Tineri fiind, ce fericiţi eram.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!