File din cartea naturii de Ion Agârbiceanu

Lie, Lie,
Ciocârlie,
Primăverii Eşti solie,
Cerurilor bucurie,
Plugarilor veselie,
Lumii-ntregi
Minunăţie!
Tot rotind,
Mărunt cântând,
De pe lunci,
De pe ogoare,
Urci în soare;
Ameţeşti de înălţare,
De lumina Cea prea tare,
Fulgerată,
Săgetată,
Cazi prin vânt
Vâjâind,
Iar pe pământ:
Bulgăraş

[...] Citeşte tot

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Ciocârlia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua cade din belşug; până înainte cu vreo trei zile a fost vreme ploioasă, acum s-a înseninat,
peste zi sunt călduri mari, dar nopţile sunt răcoroase.
Merg cosaşi singuratici, ori câte doi, câte patru, sau în pâlcuri, şi uliţa răsună de vorbele lor pline
de sănătate, limpezi şi tari, care trec uşor prin aerul proaspăt. Uneori dintr- un pâlc izvorăsc râsete, şi
câte unul se izbeşte cu palma peste iţarii de pânză albă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii cosaşi isprăviră şi, ridicându-se din iarbă, îşi umplură teocurile cu apă, le încinseră cu sfoară
în jurul mijlocului şi, luând cutea udată în teoc, începură să ascută coasele.
în clipa asta se ivi şi soarele de după măgura de la răsărit şi străluci în toate limbile de oţel pe
care le ascuţeau cosaşii. Ca săbii şi suliţe de lumină fulgerau în toate părţile deasupra luncilor, şi
cântecul nou al ascuţitului cu cutea copleşea pe cel ce se înfiripa din bătutul ciocănelelor pe nicovale.
în lumina soarelui se aprinseră deodată roiul picurilor de rouă din iarbă şi culorile florilor
sălbatice care împestriţau luncile.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă la arătare era tot Safta de mai demult, scobâlţise totuşi şi ea în puteri, în cele care nu se văd pe dinafară. începea să fie mai uitucă, greşea adeseori la numărat când trecea de zece, amesteca numele nepoţilor, îi lua pe unul drept altul, uita căruia i-a dat de mâncare şi căruia nu. Dar poate şi alta mai tânără în locul ei nu s-ar fi descurcat mai uşor între atâta puzderie de copii!

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul şi nevasta, cu un cumnat şi o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară şi trebuiau să înceapă peste câteva zile
şi la secerişul orzului.
Trei copii — doi băieţi de şapte şi de cinci ani şi o fetiţă de trei — rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, la spatele casei, era grajdul şi şura, sub acelaşi acoperiş vechi de paie, cârpit pe alocuri.
Era o clădire largă, cu streaşina până jos, cât se putea ajunge cu mâna. între casă şi grajd mai era un
şopron pentru car şi plug şi alte unelte de-ale gospodăriei şi o grămadă de lemne, vârfuri rămase din
iarnă.
La spatele şurii era grădina, cu mulţi pomi bătrâni şi tineri, cu delniţe întregi de legume, de
porumb, de cartofi, de sfeclă pentru vite, de lucernă şi trifoi. Se părea că strămoşul care a împlântat
mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica Safta era văduvă de zece ani şi împlinea în vara asta, la Sfântă-Maria-mare, şaptezeci şi
cinci. Toată viaţa ei a fost o femeie înaltă, uscăţivă, iute în mişcări, neodihnită la lucru, pornită spre
mânie repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniştea şi izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne aşa de subţire şi frumoasă, şi acum, la bătrâneţe, aducând în lume cinci copii: patru băieţi şi o fată. Altele, cu atâta prăsilă, se îngraşe, se lăbărţează, se urâţesc, se încreţesc la obraji, de nu le mai cunoşti, când le-ai ştiut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă şi subţire, atâta doar că nu mai este aşa de înaltă ca
odinioară.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile se grăbiră să pună masa pentru prânz, să prindă oamenii o mâncare caldă, căci, la hotar,
la lucru, nu putea fiecare gospodină să se îngrijească de fierturi. Şi care putea nu lăsa dimineaţa să
plece oamenii nemâncaţi. Era lege: dimineaţa, la prânz, mămăligă caldă cu o ciorbă, cu o zeamă.
Acum începură să iasă pe portiţe, în uliţă, bărbaţi, femei, fete, copilandri, veseli toţi şi lărmuitori,
cu uneltele în spate, unii purtând şi traiste pline sau desagi.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se grămădiseră multe munci, care ţinură până în a doua jumătate a lunii iunie: sapa a doua la
porumb, la vii; cositul fâneţelor, seceratul orzului şi al alacului.
Uliţa principală din partea asta a satului, care ducea şi la porumbişti, şi la fânaţe, şi la holde
vărsa mereu lume peste lume, grăbită nevoie mare.
Cu toată graba însă, vorbele zburau de la om la om, de la un grup la altul; răsunau râsete limpezi
de femei şi fete, şi uneori luau cuvântul şi sugacii aduşi în braţe, orăcăind repede ca broaştele.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!