Hannah şi surorile ei de Woody Allen

Mickey: Am avut parte de o seară minunată. A fost ca un proces de la Nuremberg.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui Mickey: De unde naiba să ştiu eu unde sunt naziştii? Nu ştiu nici măcar cum să deschid un seif!

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Inima e un muşchi mic, regenerabil.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evan: Şi când am luat prânzul cu ea, s-a îmbătat aşa de tare până s-a transformat în Joan Collins!

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elliot: Cu toată educaţia şi realizările mele şi cu toată aşa-numita mea înţelepciune, tot nu pot să pătrund înţelesurile inimii mele.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frederick: Nu mă interesează părerea designer-ului tău de interior, OK?
Dusty: Nu pot să fac nimic fără să mă sfătuiesc cu ea înainte. Pentru asta o plătesc, OK?
Frederick: Dar e înjositor! Nu poţi să cumperi tablouri care să se potrivească cu canapeaua!
Dusty: Nu e o canapea, e o otomană!

replici din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o săptămână mi-am cumpărat o puşcă. Am mers la magazin şi am cumpărat o puşcă! Aveam de gând să... mă rog, în caz că aflam că am o tumoare, aveam de gând să mă sinucid. Singurul lucru care m-ar fi oprit e că părinţii ar fi fost devastaţi şi ar fi trebuit să-i împuşc pe ei întâi. Dar mai am o mătuşă şi un unchi şi... eh, ar fi fost o baie de sânge până la urmă.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frederick (despre televiziune): Uite, e o întreagă cultură de nazişti, vânzători de deodorante, luptători de wrestling, concursuri de frumuseţe, mai e un talk-show. Îţi poţi imagina nivelul mental pe care trebuie să-l ai ca să te uiţi la wrestling? Oricum, partea cea mai proastă o reprezintă de departe fundamentaliştii religioşi. Escroci de primă mână care le spun bieţilor muritori să-i privească vorbind cu Iisus, cu rugămintea de a trimite banii. Bani, bani, bani! Dacă Iisus s-ar întoarce şi ar vedea ce se face în numele Lui, i-ar veni rău.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norma: Măcar bine că avem o fiică talentată!
Evan: Sper că e a mea! Tu fiind mama, tatăl poate fi oricine de la Asociaţia Drepturilor Actorilor.

replici din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!