Nina (plângând): Mișule! Te rog... (Arătând spre Opinia.) Scoate-o afară!...
Mișu (privind spre Opinia): Nu pot, dragă? Ea e stăpâna noastră! Exponenta națiunii cititoare!...
Nina: M-am săturat de mofturile impertinente ale acestei exponente!
Mișu (solemn): Doamna este personificarea societății civile! Prin glasul ei, întreg poporul plânge...
Nina (smiorcăit): Comportarea acestei femei este scandaloasă! Dă-o afară!
Mișu: Nu se poate! Suntem ziariști! Trebuie să conviețuim amiabil cu opinia publică...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Pentru a fi digerabile, știrile au nevoie de condimente. Busuioc, boia de ardei, scorțișoară, foi de dafin... Sare și piper, după gust! Și, bineînțeles, puțină ficțiune...
Mișu: Exclus! Ficțiunea este alintul academic al minciunii!
Nina: Nu-i adevărat! Literatura se bazează pe ficțiune! Și nimeni nu spune că marii scriitori sunt mincinoși!
Mișu: Nina, noi suntem ziariști! Formatori de opinie... Oameni serioși! A patra putere în stat!
Nina: Mișule...
Mișu: Noi gestionăm adevărul și numai adevărul...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Am impresia că te doare capul!
Mișu: Capul? (Duce mâinile la ceafă). Te referi cumva la capul meu, proprietate personală? Nici măcar nu-l simt! (Disperat). Ajută-mă, Nina! E cinci și jumătate! Cititorii așteaptă! (Plânge.) Mi-am pierdut capul...
Nina (îl mângâie): Stai liniștit! Un gazetar deștept se descurcă și fără cap!
Mișu: Dar eu am nevoie de cap! Sunt cap limpede! Trebuie să termin ziarul!
Nina: Ziarul nostru, oricum e terminat... Ne-au mai rămas șapte abonați...
Mișu: Minți! Cititorii noștri sunt afară! Îi auzi cum freamătă?...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Atunci scrie despre crima din strada Doamnei!
Mișu (dezamăgit): Despre crima aceea am mai scris! Subiectul este epuizat.
Nina: O crimă nu se epuizează niciodată. Mereu apar alte și alte corpuri delicte!
Mișu: Oprește-te! Legiștii s-au pronunțat: Crima aceea n-a fost crimă...
Nina: N-a fost crimă, Mișule! Ți-am spus de la început! A fost asasinat! Victima arăta grozav!
Mișu: Invenții!
Nina: Am făcut și poze! Victima era bine conservată și foarte fotogenică! (Veselă, visătoare, așezându-se pe spate). Zăcea așa frumos, pe podea, pe spate, într-o baltă de sânge...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Poftim? (Entuziasmată.) Vorbești serios? Violul din strada Doamnei? Nemaipomenit! Auzi, Mișule! E vorba de un viol! În sfârșit s-a produs un viol și pe strada Doamnei...
Mișu (entuziasmat): Viol? Viol ai spus? În sfârșit, o știre serioasă! (Pauză). Vreau detalii? Dă-mi telefonul! (Ia telefonul de la Nina). Alo, Ramona? Când s-a consumat acest viol? (Pauză). Poftim? Chiar acum? Încă se mai consumă?
Nina: Senzațional! Un viol în direct!
Mișu: Relatezi de la fața locului? Extraordinar! A venit și poliția?
Nina: Formidabil! Ce titlu, Mișule! Viol violent, arbitrat de poliție, în strada Doamnei!
Mișu: Poftim? Și poliția de ce nu intervine? (Pauză). Am înțeles... Poliția filmează scena... Pentru televiziune?
Nina: Senzațional! Poliția acordă violatorului asistență tehnică...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina (răsfoiește nervoasă agenda): E criză, Mișule! Lucrurile se aprind mai greu ca înainte. (Lasă agenda și începe să caute pe net). Să ne uităm pe net! Am aici câteva cazuri mărunte! Mai mult fum, decât foc... Uite! În satul Arsuri, comuna Pojaru, o claie de fân s-a făcut scrum...
Mișu: O claie de fân? (Dezamăgit profund.) Nina! Pentru un ziar de mare tiraj trebuie să ardă lucruri mult mai serioase!
Nina: Uite ceva interesant! A luat foc vila unui șomer, din Cartierul Primăverii...
Mișu: Și a ars?
Nina: Din păcate, nu! Incendiul a fost stins imediat de pompieri...
Mișu (disperat): Și nu mai arde nimic, nimic?
Nina (cu răutate): Absolut nimic! Focul a fost stins ca la carte! Pompierii și-au făcut datoria...
Mișu: Dobitocii! Nenorociții! Ăștia, cu tehnica lor modernă, strică orice știre...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mișu: Ai scris frumos, dar numai minciuni! În felul acesta ne pierdem credibilitatea și cititorii...
Nina: Ce vrei să spui?
Mișu: Ai scăpat din vedere un detaliu esențial pentru o știre!
Nina: Care?
Mișu: Află că domnul din strada Doamnei nu era domn, ci doamnă!
Nina: Nu se poate!
Mișu: Ba da! Și e cât se poate de logic! De ce crezi tu că strada aceea se cheamă "strada Doamnei"?
Nina: Simple speculații! Am studiat victima cu grijă. Avea trăsături eminamente masculine...
Mișu: Și, totuși, ai făcut o uriașă confuzie...
Nina: Mișule! Crezi tu că, la vârsta și experiența mea, nu știu să deosebesc un bărbat de o femeie?
Mișu: Aparențele înșeală, Nina! Când stabilești sexul unei victime trebuie...
Nina: Încetează! Știu totul despre sex!
Mișu: Altădată, când investighezi o victimă, studiază-i cu atenție anumite organe!
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Am vorbit cu Gigel, șofer la Salvare! Când va captura un accidentat serios, înainte de a-l duce la spital, vine cu el la noi, la redacție...
Mișu: Ești nebună? Îți dai seama cât este de periculos?
Nina: Fii calm! Îl vom reanima aici, în secretariat!
Mișu: Imposibil!
Nina: Voi îl reanimați, iar eu îi voi lua un interviu, în exclusivitate...
Mișu: Și dacă moare?...
Nina: De ce să moară, bre? Îi voi pune întrebări cât se poate de simple...
Mișu (apăsat): Și dacă, totuși, moare?
Nina: Pesimismul tău este demobilizator! (Tare.) Dacă moare, moare! A murit el Iulius Cezar! Au murit Alexandru cel Bun și Mihnea Vodă cel Rău! A murit Bonaparte! Poa' să moară și un pârlit de zidar! Moare și gata! Oricum, Casa Națională de Pensii a atras atenția asupra unui nou pericol social: speranța de viață în țara noastră a crescut îngrijorător...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mișu: Sunt sigur că și Dumnezeu, acolo sus în ceruri, citește ziare...
Nina: Mișule! Cred că ai temperatură...
Mișu: Din Biblie lipsește un capitol important: Facerea Presei!
Nina (îngrijorată): Poftim?
Mișu (cu glas profetic): La început era cuvântul! Și cuvântul era la Dumnezeu! Și Dumnezeu, după Facerea Lumii, l-a făcut imediat pe Adam. Iar Adam a făcut imediat un ziar...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nina: Vrei să știi de ce mor cititorii? Din cauza știrilor! Unele sunt toxice! Altele, șocante. Mijloace de informare în masă se transformă treptat în mijloace de distrugere în masă...
Mișu (exaltat): Minți! Ziarul nostru e așteptat de milioane de oameni! Foamea de senzațional e de nestăpânit! De aceea presa este nemuritoare! Haite întregi de cititori flămânzi pichetează tipografiile!
Nina: Serios?
Mișu (declamă): Orice luptă e-n zadar
Nici o zi, fără ziar...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Bun de tipar, adresa este: