Jalobă fără noimă
Prințesă! Ce durere că nu sunt baremi zeu
Ca Hebe cea pe care, pe șeașcă, adineauri
O sărutați... Mă mistui, dar, ca abate, eu
N-am să apar pe Sevres, nici gol, încins cu lauri.
Cum nu-ți sunt pechinezul, nici fardulrozaceu,
Nici galeșele jocuri de nu-uri și de da-uri,
Și cum asupră-mi ochiul închis ți-l simt mereu,
O, blondă pieptănată de meșteri aurfauri
Numiți-ne... tu care strivești atâți fragi
În râsul turmei tale de mielușele dragi
Care ne pasc dorința și-o behăie sub astre,
Și ca să fiu de Amor, pictat pe evantai
CU fluierul în gură, vrăjind acest alai,
Numiți-ne păstorul surâsurilor voastre.
sonet de Stephane Mallarme din Cele dintâi poeme, traducere de Șerban Foarță
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Stephane Mallarme despre sărut sau despre râs
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cele dintâi poeme, adresa este: