Chemare
Bolborosesc a chemare
Ploile toamnei acesteia...
Bolborosesc a must rubiniu dând în fiert,
A gutui, a târziu -
O voce de clopot ascunsă și gravă...
O toamnă bolnavă...
Bruma se-nghesuie ca un ciorchine
La adăpostul ramurii frânte.
Frunzele cad în cascade de jad...
În ziua de mâine o altă toamnă,
Banală, pustie și goală...
Ca o zi învechită, de școală,
Cu clasa gheboasă
Și abecedarele vechi,
Cu muguri de vis la urechi...
O toamnă plutind
Peste lumea de nea, peste albul tâmplelor reci,
De bătrâni cuminți, reumatici, dureros de apatici.
O toamnă prin care și tu ai să treci.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonie poetică
Un vers beteag, ca toamna asta strâmbă
Care-a cioplit cu dalta ploii-n stâncă,
Un fals condei, cu mustul pământiu...
Zadarnic mi-am dorit poet să fiu!
Oh, din fântâna gândului erupe
Lavă lucind de versuri - pietre scumpe...
Și după pace scormonesc prin mine,
Ramuri brumate cu tăceri divine...
Alei de vis și de tăceri... Carnal
Poem, pliând în plan transcendental...
Cerul, de-acum, se-apropie de mine,
Mă prinde-n nituri de priviri... Mă ține,
Prizonieră toamnei, evadată
Din altă lume... Vreau o altă soartă!
Și vreau să zbor cu fluturii spre stele,
Să picur peste lume vers și miere!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonie de toamnă
Lacrima cerului coboară peste viață...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima și noaptea,
Amărăciunea și tristețea din noi,
Afundând-o în șoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leșuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur și miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viață.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veghezi
Se lasă peste timp nori de furtună...
Din lacrimi te-am creat, tu, trup de humă!
Iar când spre cer te-ai înălțat, te-ai stins...
Luceafăr, ai apus în zări de vis!
M-ai luat de mână, flacără arzând,
Din lacrimă, în nea m-ai prefăcut
Și-am nins la tâmpla ta de vis, iubire,
Curgând în râu spumos de fericire.
Râu de lăptoase, albe stele, curge
Sticlind în miere tandră de apus...
Ce scurt acest poem de fericire!
Tu ești departe și veghezi de sus!!!!
Iar eu veghez, veghez acum din noapte,
Iubirea care veșnic ne desparte.
Sărut?! Zălog al fericirii noastre...
Pierdut... pierdut în zările albastre...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Penitență
Penitent în fiecare clipă,
Penitent în fiecare gând,
Astăzi când iubirea se-nfiripă
Mai puternic parcă, ca oricând,
Penitent în fiecare noapte,
Penitent în fiecare vis,
Când surâsuri, sărutări și șoapte
Să rămân cu tine m-au convins...
Să rămân cu tine-o veșnicie,
Penitentă sufletului tău,
Să croim o nouă armonie,
Să pictăm subtil, un alt tablou...
Pas cu pas, în cețuri de săruturi
Către veșnicie să pornim,
Penitenți în propriile-nceputuri,
Cu păcat și fast să ne iubim!
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne cheamă țara
Ne cheamă țara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în țara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!
Ne cheamă țara! Pruncii, din cenușa
Atâtor irosite așteptări...
Ne cheamă țara! Să deschidem ușa
De-acum, neobositelor chemări.
Călăi creștini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, frații, mamele și pruncii?!
De ce de-atunci, voi toți, ne-ați tot mințit?!
Ne cheamă țara! Sângele zvâcnește
Ca un vulcan de patimă și dor...
Aici, acum, zadarnic se trăiește!
Aici, acum, mereu ne cheamă țara.
Veniți cu mic, cu mare, să luptăm!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dale de gheață
Dale de gheață -
Omul spre moarte
Alunecă lent.
Trăiește, învață
Și toate-s deșarte...
Toate se pierd.
Sângeri pe buze,
Plângeri și taină,
Lumină și vis...
Genele strânse,
Marea iubire...
Devreme s-a stins.
Aripi de îngeri,
Constelații și taină,
Tărâm de povești...
Iubirea se pierde,
Dulce-amară,
Eu sunt... tu.. nu ești...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maică Marie!
Unde ești, Maică Marie,
Căci Iisus Mântuitorul
Plânge-n noi de necredința
Ce i-o dăruie poporul.
Crucea-i e și-acum povară...
Sufletu-i e ne-mpăcat,
Că-ntinată ni-i menirea.
El din morți a înviat.
Să plătească legea firii
Păcătoasă și mizeră...
O, ca sângele se scurge
Viața noastră austeră.
Sângerând, cu spini pe frunte,
Însetat și plin de răni,
Ne așteaptă să ne ierte
Și ne plânge uneori...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doi
Căutător comorilor uitate,
Vechi confident al terței călăuze,
Te-aștept iubite-n fiecare noapte,
Căci tu m-ai sărutat, în somn, pe buze...
Și m-am trezit poem în anotimpuri
Neconcesionate conștient...
Muză atâtor cunoscute timpuri,
Cu-n dor incontestabil și ardent.
Visând mereu iubiri pasionale,
Un anotimp uitat din calendar,
Mă-ncununezi cu-ale tăcerii zale,
Tu, prunc dumnezeiescului altar.
Te-aștept... m-aștepți...
Și vom porni spre stele
Proces finit terestrelor iubiri...
În alte lumi, cu-acestea paralele...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum?!
Cum se lasă-ntunecarea peste suflete și-n viață?!
Cum apar râuri de lacrimi și de riduri peste față?!
Cum cuprinși de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte și ni-i inima tăciune!
Cum în valuri mișcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... și destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri și dispare-n rugi de noapte...
Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viața noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinși între sentimente, clătinați și-n remușcare,
Așteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Culorile sufletului, adresa este:
