Culorile sufletului de Rodica Nicoleta Ion

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu... şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Balsam al visurilor mele,
Mal irosindu-şi devenirea
În marea miilor de stele,
Te prind în lanţuri cu privirea.

Tu, evadat dintre ruine
De vaporoase diamante,
Adăpostit, cu mulţumire
De presupusele amante,

Te-ai aruncat din deznădejde
Sub pleoapa mult doritei umbre,
În care doar iubirea creşte
Şi doar iubirea se ascunde...

Mă mângâi lin pe sâni, pe coapse,
În buze-ţi modelezi trăirea,
În marea ochiului albastră
Îţi adânceşti nemărginirea.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replici amare în sistemul sanitar

Mai ieri, la neurologie,
Bătui subtil un apropou
Că nervi n-avem aşa, să fie...
Mai au şi alţii la birou.

Şi nu-s bolnavi numai aceia
Ce stau la coadă să se dreagă,
Ce ţipă, urlă şi înjură...
Acolo-i o liotă-ntreagă...

Şi poate-n vremea ce-o să vină,
Obişnuit cu tratamentul,
Va poposi în clinică
Plin de năduf şi ist, dementul...

Tratat la neurologie
Cu o demenţă progresivă
Lucrând mereu cu toţi nebunii...
Şi astăzi, în retrospectivă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru asta am devenit cer

Fluturi de luare-aminte
Îşi pălmuiau umbrele alungite...
Stelele cădeau din înalt
Şi se stingeau pe asfalt.
Cioburile clepsidrei evadaseră
Dincolo de secunde,
Se aşezaseră ciorchine
Pe braţele ude.
Creşteau în mine copaci de lumini
Şi stelele în carenea-mi, prindeau rădăcini.

Pentru asta am devenit cer!
Şi ploi de cuvinte cădeau din mine,
Lacrimi şi suferinţe...
Non-sens. Un palmares de îngeri.
Un ţinut al renaşterii
Când fluturi de luare-aminte
Îşi pălmuiesc umbrele alungite.
Iluzii... Şi vis de poet...
Pentru asta am devenit cer

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabăra Vadul lui Vodă

Pe malul Nistrului, la vale,
Pe vadul lui Vodă, călări,
Elevi curioşi, profesoare,
Insecte, gândaci zburători,

Ascultă poveşti de istorii,
Mânaţi de-o nebună dorinţă,
Poveşti despre daci, despre lupte,
Trăind cu propria fiinţă.

În tabăra plină de farmec,
De mari bucurii şi lumină,
Natura e mult mai frumoasă,
Viaţa e mult mai divină...

Veniţi! Bucuraţi-vă dară!
Vacanţa v-aşteaptă aici,
Aici e o parte din ţară,
Şi-aici sunt de veacuri, bunici...

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu asta vrei?!

Funigei, pe argintate cărărui, se înfăşoară,
Cu argint de lună plină strălucirea îşi măsoară
Ţes ca-n pânze de păianjen, gânduri nerostite încă
Şi-n prăpastia luminii, noaptea e tot mai adâncă...

Lumii noi fuzionează alte lumi... De frontiere,
Prinşi în leagăn de mătase, trec păianjenii spre stele.
Nemurirea mă-nfioară! Mă cuprinde nemurirea
Şi în dulce fuziune, mă confund cu omenirea.

Microcosmosul luminii se lăţeşte, mă absoarbe
Şi stăpân pe legea firii ştie fiinţa să-mi adape...
Macrocosmos sunt o clipă şi arcuş de funigei...
Ţes un univers de stele... Omule, tu asta vrei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

În suflet neaua e de foc
Şi viaţa toată e un joc,
Abisuri şi păreri de rău,
Tăceri, durere... numai eu...

Nimic concret, nimic corect,
Un anotimp efervescent
De ploi şi de păreri de rău...
Şi toate-ncep cu... numai eu...

Un sentiment, un gând, un vis...
Progres?! Spre transcendent şi stins,
O lacrimă, o pierdere,
Un lampadar de suflete.

Mă-ntreb când fi-voi doar nimic
Piedestal morţii-anotimp,
Fluture-doliu, plâns târziu,
Pentru cei mulţi, ce pot să fiu?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În penitenciarul devenirii

În penitenciarul devenirii
S-a-nchis tăcut fiinţa mea abstractă
Şi convergentă, mi-a căzut privirea
Pe nesfârşita-ntindere de piatră.

Ecoul, ca un albatros rănit, în spaţii,
Pornit să-nfrunte moartea fiinţei mele
Se înălţa pe plaja de lumină,
Iar marea,-n ceruri, picura sub stele...

Era durere, lacrimă sau pace?!
Ce plângeri false-mi biciuiau tăcerea?!
În moarte, ca un clopot evadase,
Flămând şi grav, înflămânzindu-mi vrerea.

Şi s-au ascuns şi zări şi nemurire...
Un arhitect le-a risipit pe cer...
În penitenciarul devenirii,
Tăcut şi grav, ca pasărea-am să pier...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul unei partituri

Cum se uneau în fraze, ca-ntr-un templu
Cuvinte, partituri se divizau...
Curgea vioara, transcendent, prin umbre,
Şi sprijin, doar arcuşul îl aveam...

Se-mpotmoleau, în litere albastre
Aripi... Pluteau pe cerul limitat
Neconvenţionale semne... Şi sihastre,
Se risipeau... Cu mirt încununat,

Un înger trist îngenunchea pe treapta
De ceară... Şi la ceruri se ruga:
"Mai lasă, Doamne, neschimbat pământul
Căci omul din greşeli va învăţa!"

Şi s-a oprit şi vântul şi suspinul...
Vuia precum un clopot lumea toată
Şi s-a-ntrunit aceeaşi, partitura -
Abstractă, pură şi nevinovată.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din ochii mei

Se-ntoarce toamna-n ochii mei... şi plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze şi sunt ploi de stele
Şi nuca mai musteşte gust amar.

Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui şi-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viaţa parcă-i mult mai degradată.

Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Şi-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Şi-a vântului supusă mângâiere.

Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri şi trişti, pe băncile pustii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!