Culorile sufletului de Rodica Nicoleta Ion

Toamnă cu Any

Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine
Cu-n univers de lacrimi! Ai plecat!
În umbre dulci, chihlimbării poeme,
Cu paşii tăi şoptiţi ai desenat...

Vezi?! Vântul bate... Îngeri de aramă
Vin să-ţi sărute tălpile de foc...
Iubirea mea ca un vulcan, emană
Un cald poem... dar n-am avut noroc...

Tu ai plecat în alte universuri
Şi rătăceşti de-acum pe ţărmuri stranii.
Nu-mi mai auzi nici ruga şi nici plânsul...
Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine!
Aşteaptă-mă ca vin, iubită Any!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Se tânguie copacii... Un dans nebun, vulgar,
De ramuri dezgoliţi... Cu frunzele de jar,
Alunecă spre mâine, în râuri de secunde
Cuvinte de lumină... Ce cioburi sângerânde!

Mai tremură-n oglinda tăcerilor de-o clipă
Şi nori de praf! Şi ploaia spre ceruri se ridică!
Cad plumburii poeme pe caldarâmul ud...
Adorm în simfonia acestui început.

Tăcerea doare, doare! Durerea se dezbină...
Sunt simfonia toamnei... O aripă virgină
Alunecă-n clepsidra secundelor murdare.
Se tânguie copacii... Tăcerea doare, doare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă parfumată...

E-o toamnă parfumată în fructe şi cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!

În valuri foşnitoare de frunze arămii,
Te-aştept! Te-aştept de-o viaţă, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze şi de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!

Şi să ne plângă ploaia la creştet până-n zori
În toamna parfumată şi plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi şi veşnicia,
Să nu sfârşim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă?!

Picuri reci şi grei îmi spală
Ochii-ntunecaţi şi trişti...
Adevăr e, ori mă-nşală
Însuşi gândul, că exişti?!

Pe cărări bătătorite,
O, ce imn biruitor
Trece... Unde eşti, iubite?!
Nu faci parte din decor?!

Tu eşti ramul ce se-apleacă?!
Ce îmi cade la picioare?!
Dulce rugă! Şi ce dacă?
Sufletul din nou mă doare...

Tu eşti frunza care plânge
Şi-n caleaşcă ancestrală
Se înalţă spre apusul
Unei alte lumi de ceară?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumire

Sunt o pasăre rănită,
Sunt poemul violat
De necititori de carte...
Sunt... De ce m-aţi fi aflat?!

Am strâns în panerul vieţii
Pilde şi învăţături...
Cine-mi mai deschide uşa
De lumină, oameni buni?!

Nu ştiu, ploi sunt sau sunt lacrimi?!
Nu ştiu, sunt altar sau rugă?!
Am căzut în suferinţă...
Doamne, unde-o să se-ajungă?!

Ne e dată suferinţa...
Îngeri spre purificare,
Dorm cu sufletul de gheaţă
Într-un suflet de ninsoare...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tangou de vis

În tangoul privirii tu ai fost ca un vis,
Te-am privit în adâncuri... M-ai privit, m-ai atins...
Am simţit ca o umbră braţul timpului tău,
Coborând pe corsetul plâns al gândului meu.

Dansu-acesta mirific, ireal, m-a captat...
Alte timpuri m-au prins, din alt timp am plecat,
Cerul buzelor mele sângerii, ţi-a şoptit
Must de taină amară, un poem învechit.

Eşti atât de departe... Ce aproape îmi eşti!
Lumea mea cu iubire o-ncununi... Unde eşti?
Tu, quasar, fericire, tu, lumină şi cânt...
Eşti o clipă?! Eşti vrajă?! Eşti poem?! Eşti cuvânt?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud de toamnă

Pădurile cu bustul dezvelit,
Scheletice, nevolnice şi grave,
În negre-ntunecări s-au risipit
Şi depărtarea ca pe-un val le soarbe.

Dantelării de chihlimbar ceresc
Sub mantie de nerostite ploi
În focuri vii de jad se regăsesc
Târziu, în primăvara de apoi...

Creneluri vii pe cer înşurubând
Durerea morţii şi tristeţea firii...
În timp, tăcut, spre transcendent urcând
În contrasens cu legea omenirii...

Îmbătrânim cu fiecare an...
Pietrificat pe pleoape, rid cu rid...
Şi viaţa noastră parcă trece-n van -
Un anotimp sălbatic şi sordid...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu inimă de piatră

Sunt o mască anonimă
Non-verbal sacrificată,
Nimeni nu-şi îndreaptă gândul
Către chipul meu de piatră.

Nu ştiu! Ei nu mai au suflet?!
Eu poate că m-am schimbat...
Şi-am trezit în mine zeul
Timpului pietrificat.

Ori cresc râuri de lumină,
Ori vulcani ţâşnesc sub soare
Dintr-un trup străin de piatră?!
Şi se torc mereu fuioare

De iubire, de lumină,
De firească omenie...
Unde-s oamenii?! Răspundeţi!
Mă retrag cu modestie...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente...

Privesc în gol... Spre fiecare clipă
Care pătrunde-n gândul meu, trimit
Câte-un sărut, bătând ca o aripă
Să tulbure realul infinit.

Am poposit... Pervazul unui gând,
Ca un grumaz îmi sprijină privirea...
Mă înfioară vântul clipei. Plâng!
Mă cheamă în adânc nemărginirea.

Ca un plămân intoxicat cu fum
Cuvintele se caută pe sine...
Privesc în gol la capătul de drum,
Dar e-n apus şi nu mă văd pe mine.

O inimă de sânger bate-n van
Şi începutu-mi face semn... E toamnă!
Nici argumente parcă nu mai am
De-a fi, de-a te avea, iubită doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroase-a rod bogat şi-a must de stele
Şi dau în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze şi mătănii de mărgele
Pe tălpile speranţei nămolite.

Am început o nouă partitură...
Miroase a gutuie în cuptor...
Ne-acoperim cu mantie de brumă...
Copacii dezveliţi de vis ne dor...

Trăim în universuri paralele,
Într-un tacit şi veşnic celibat,
Iar între noi tăcerea se aşterne
Şi plouă!... Plouă!... Plouă rod bogat...

Şi plouă-n noi... Atâta amintire
La gura sobei, coapsele-şi arată,
De parcă, toamna asta, de departe,
Ar fi cea mai frumoasă şi bogată.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!