Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Cinci poeți romanzi de Philippe Jaccottet

Neștiutorul

Cu cât îmbătrânesc și cred în neștiință,
cu cât mai mulți mi-s anii, cu-atâta n-am și nu-s.
Tot ce-i al meu, - un spațiu rând pe rând
înzăpezit sau sclipitor, dar pururi fără viață.
Unde-s călăuză, paznic, dăruitorii?
stau în odaia mea și tac întâi și-ntâi
(tăcerea intră ca o slugă să deretice puțin)
și, una câte una, aștept să plece minciunile:
au ce rămâne? Cu ce se-alege muribundul acesta,
să-i poată-mpiedica sfârșitul? Ce putere
între cei patru pereți încă-i mai dă grai?
Aș putea-o ști, eu cel neștiutor și fără tihnă?
Ci-ntr-adevăr l-aud vorbind și vorba lui
- deși o! mult prea vag㠖 pătrunde-odat' cu zorii.

"Și dragostea, ca focul, îți nalță jerba doar
pe farmecul și vina pădurilor scrumite..."

poezie de Philippe Jaccottet din Cinci poeți romanzi (1972), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Cinci poeți romanzi, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!