Pieirea lui «Aiax» de Pavel Vejinov

Seymour numea melancolia "logica albă". Era ceva straniu şi de neînţeles. Conştiinţa umană se rupea, parcă, din toate legăturile ei de mediul înconjurător. Începea să lucreze numai pentru sine şi să ţină seama numai de aceasta.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am ieşit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În faţa ochilor noştri se întindea o minunată vale muntoasă, liniştită şi tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost îngheţat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile uşor luminate de soare, vedeam arbori nemişcaţi, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Şi totuşi inima mea era goală.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seymour numise cele două boli fundamentale, la modul general, "melancolie" şi "ermetism". Pe vremea noastră medicina reuşise să facă faţă tuturor bolilor, inclusiv celor psihice. Chiar şi cele mai grave forme de schizofrenie şi nevrozele cele mai acute se vindecau, uneori într-un timp extrem de scurt. Dar aceste noi boli nici Seymour nu le putea lecui. Toate mijloacele medicale cunoscute nu dădeau nici un rezultat.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedeam împreună cu Seymour pe maginea lacului şi priveam siluetele splendide ale rândunelelor, care săgetau văzduhul până departe. Zburau jos, aproape atingând suprafaţa verzuie a lacului şi din nou ţâşneau în sus. Cunoşteam acest joc. Uneori, dar foarte rar, se întâmpla s-o şi atingă şi atunci se vedea lucind acolo o slabă scânteiere de soare. Era o tăcere deplină, iar de pe panta dealului, acoperită cu brazi bătrâni, venea spre noi un miros de răşină. Priveam şi tăceam de pacă ne-am fi dezobişnuit să vorbim.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica albă, abstractă, începea cu un fel de furtunoasă dezvoltare a independenţei. Lucrând pentru propria sa existenţă, conştiinţa ajungea la absurdul ei, la negarea şi la lipsa ei de sens. Dintr-o dată scopurile îşi pierdeau importanţa, iar problemele esenţa lor. Întrebarea "de ce?" nu găsea niciodată un răspuns satisfăcător. Categoriile "tranzitoriu" şi "relativitate" se absolutizau într-o asemenea măsură încât orice direcţie şi orice mişcare devenea cu totul fără rost. Infinitul începu să fie înţeles ca o lipsă de început, ca o inexistenţă. Veşnicia, fărâmiţată în marea varietate a tuturor formelor ei tranzitorii, se nega tota ca noţiune.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica albă, abstractă, începea cu un fel de furtunoasă dezvoltare a independenţei. Lucrând pentru propria sa existenţă, conştiinţa ajungea la absurdul ei, la negarea şi la lipsa ei de sens. Dintr-o dată scopurile îşi pierdeau importanţa, iar problemele esenţa lor. Întrebarea "de ce?" nu găsea niciodată un răspuns satisfăcător. Categoriile "tranzitoriu" şi "relativitate" se absolutizau într-o asemenea măsură încât orice direcţie şi orice mişcare devenea cu totul fără rost. Infinitul începu să fie înţeles ca o lipsă de început, ca o inexistenţă. Veşnicia, fărâmiţată în marea varietate a tuturor formelor ei tranzitorii, se nega tota ca noţiune.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!