Dubla flacără: dragoste şi erotism de Octavio Paz

În dragoste, contradicţia dintre comunicare şi comuniune este şi mai evidentă... Trup care, dintr-o dată, a devenit infinit. Trupul perechii mele nu mai este o formă, se transformă într-o substanţă informă şi imensă în care mă pierd şi mă regăsesc în acelaşi timp... Mai este şi experienţa pierderii identităţii: dispersie a formelor în mii de senzaţii şi viziuni, cădere în ocean, evaporare a esenţei.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice dragoste e nefericită pentru că orice dragoste e făcută din timp, este nodul fragil a două fiinţe trecătoare şi care ştiu că vor muri.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea dragostei carnale nu este creştină, ci platonică. Pentru Platon, forma este ideea, esenţa... Dragostea omenească, adică dragostea adevărată, nu neagă nici trupul şi nici lumea. Abstinenţa nu ne eliberează de timp: îl transformă în agresiune psihică, împotriva celorlalţi şi împotriva noastră înşine.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conform tradiţiei, dragostea este un indefinibil compus din suflet şi trup. Născându-ne, am fost smulşi totalităţii; în dragoste am simţit cu toţii că ne întoarcem la totalitatea originară. De aceea imaginile poetice transformă persoana iubită în natură – munte, apă, nor, stea, pădure, mare, val – iar la rândul ei, natura vorbeşte ca şi cum ar fi femeie. Reconciliere cu totalitatea care este lumea.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublă fascinaţie în faţa vieţii şi a morţii, dragostea este cădere şi zbor, alegere şi supunere.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzim tot timpul: secolul nostru este secolul comunicaţiei. Un loc comun care, aşa cum se întâmplă cu toate, ascunde un echivoc. Mijloacele moderne de transmitere a ştirilor sunt prodigioase; mult mai puţin prodigioase sunt formele în care le folosim şi natura ştirilor şi a informaţiilor pe care le transmit. De multe ori, mijloacele manipulează informaţia şi, în plus, ne inundă cu trivialităţi. Dar chiar şi fără aceste defecte, orice comunicare, inclusiv cea directă şi fără intermediari, e echivocă.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul androginului şi cel al Evei care se naşte din coasta lui Adam sunt metafore poetice care, fără să explice de fapt nimic, spun tot ce se poate spune despre dragoste.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem oameni, nu îngeri. Simţurile ne pun în comunicare cu lumea şi, simultan, ne închid în noi înşine: senzaţiile sunt subiective şi indicibile. Gândirea şi limbajul sunt punţi, dar, tocmai pentru că sunt punţi, nu suprimă distanţa dintre noi şi realitatea exterioară. Cu această excepţie, se poate spune că poezia, serbarea şi dragostea sunt forme de comunicare concretă, adică de comuniune.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!