Ordinea și disciplina nu uniformizează oamenii și nu atacă esența lor, așa cum uneori se afirmă. Mereu vegheză asupra lor dragostea. Este drept că aceia care le însușesc pentru acțiunea lor, trăiesc pe niște coordonate trasate care conduc spre o strategie comună. Dar în manifestările fiecăruia domină diferențele născute din starea lor psihologică, adică poartă amprenta personalității lor. Nu se uniformizează oamenii, ci numai mijloacele pe care le aduc în lupta lor comună.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este interesant de remarcat că organizația tineretului român, din care Frăția de Cruce este secțiunea elevilor de liceu, care se pune în mișcare încă din anul 1924, este precursoare însăși a Mișcării Legionare propriu-zisă, care ia ființă abia în 1927. Aceste frății de cruce, cu elementele ieșite din sânul lor, au avut o importanță covârșitoare la închegarea mișcării, căreia i-a servit primele cadre de organizare, după dezastrul curentului naționalist și ruperea în două a Ligii Apărării Naționale Creștine, a profesorului A. C. Cuza, evenimente ce s-au petrecut, după cum se știe, în primăvara anului 1927.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corneliu Codreanu a înțeles ca nimeni altul pe vremea lui nevoia de a substitui omul vechi, individualist și anarhic în manifestările lui sociale, cu omul social, ordonat și metodic, care să împlinească pe coordonate strict naționale și solidare nevoile românești și să le dea o nouă dinamică. Pentru aceasta el trebuie să sădească în acest om, în tânărul vlăstar ce se ridică la viață, simțul de disciplină acceptat cu religiozitate. Astfel înțelese, ordinea și disciplina nu sunt decât expresia unui fel de dăruire totală, fără nici o reținere psihică, unei acțiuni comune, drepte și binefăcătoare pentru colectivitatea omenească. Nu sunt, deci, limitări dureroase și înjositoare, cum le consideră unii, ci de-a dreptul virtuți omenești, roditoare pentru cei ce le posedă.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori se deschid în viața popoarelor niște răspântii neliniștitoare. Apar undeva, în zarea viitorului lor, niște primejdii care iau astfel de proporții încât aștern umbre de incertitudine peste ele. În astfel de momente națiunea întreagă, dacă nu este bine condusă, dacă este orfană de o pătură politică competentă, prevăzătoare și decisă, își pierde vlaga și hotărârea de a rezista. Intră în panică. Se simte copleșită de perspectiva neagră a greutăților ce se vor arunca peste ea. Urmează apoi resemnarea, ca o alternativă a neputinței, care ucide voința colectivă și sugrumă curajul. Națiunea întreagă, în astfel de momente, obosită, dezamăgită și înfricoșată, se așează pe marginea drumului istoriei sale și așteaptă resemnată desfășurarea evenimentelor pe care nu le mai poate domina. Devine pasivă și indiferentă.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ședințele Frăției erau trăite cu intensitate mare și fiecare încerca să-și inunde sufletele cu lumina și cu adevărurile ce emanau din ele.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ideea organizării tineretului român încolțește în mintea lui Codreanu în timpul detențiunii sale în închisoarea din Văcărești, unde ajunsese cu ocazia așa numitului "Complot Studențesc" din anii 1923-1924.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între "momentele" ședinței și chiar în decursul lor, se intercalau cântece. Cântece legionare, cântece de vitejie, marșuri și imnuri naționale erau cântate întotdeauna cu voioșie și cu entuziasm de către cei prezenți.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unitățile F. D. C. erau create pe bază de ordine, ierarhie și disciplină. Acestea erau acceptate de către "frații de cruce" ca mijloace indispensabile pentru a uni voințele individuale într-un puternic curent, cu o strategie unică și bine definită.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin "momentul prieteniei", fratele de cruce, pe lângă curățenia interioară ce-o urmărea, își mai făcea și educația simplității, a umilinței, acea superbă calitate omenească care omoară în noi aroganța deșartă și minciuna de a încerca să apărem altcum decât suntem în realitate.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ședința începea cu legământul, când frații de cruce, îndreptându-și gândul spre Dumnezeu și spre cei căzuți în lupta pentru realizarea idealului legionar, se legau în credința învierii patriei lor în duh creștin și național, și promiteau fidelitate, decizie și dăruire deplină pentru urmărirea acestui obiectiv.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ce este Frăția de Cruce, adresa este: