Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Colindă de inimă de Nichita Stănescu

O iederă să fii

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenții serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ți fi știut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând și lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Și foșnetul orașului, mai altul și mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele ghețuri se dezbină
în ele însele. Și nu au loc și pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poetul și dragostea

Te-ai făcut subțire și prelung,
și un sentiment ciudat te doare,
și ești mândru, și ți-l porți pe umăr
ca pe-un șoim de vânătoare.

Și prelungi, privirile îți trec
chiar prin zidul greu și prin lăcate
și se-opresc la piatra unui chip, mereu,
cu sprâncenele-mbinate.

Se petrec atunci întreceri, lupte,
și răpiri imaginare,
ora se înclină, bate
cu secunde tot mai rare.

Și trec ani, și șoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Colindă de inimă, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook