Nostalgia paradisului de Nichifor Crainic

Atât cele negative cât şi cele pozitive, personajele sale sunt sitilizate după modul misticii bizantine şi, prin aceasta, Dostoievski e în istoria culturii moderne reprezentantul cel mai de seamă al geniului ortodox.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mediocră, cenuşie, îl interesează pe Cehov, viaţa de aventură epică pe Gogol, viaţa de senzaţii pe Tolstoi. Dostoievski depăşeşte epicul exterior şi psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esenţa vieţii nu stă în fenomene. Ele sunt apariţii secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice şi se revarsă în afară şi faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu, şi până pe culmile vecinătăţii cu Dumnezeu. Descoperirea acestui spirit acuns, focar central din care se împroaşcă în afară amestecatele aspecte ale vieţii, e tema fundamentală a operei lui Dostoievski. (...) Protagoniştii operei sale întrupează moduri de existenţă concepute la extrema limită a naturii umane, adică acolo unde spiritul nostru fuzionează, posedat, cu puterile diabolice sau, iluminat, cu puterile dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţia celui mai mare romancier al lumii, care e Dostoievski, geniul ortodoxiei moderne, a dovedit că nu e nevoie de nici o mitologie pentru a ridica arta până la înălţimi neatinse. Scriitorul rus nu şi-a modelat operele după calapodul tragediei antice ca Racine şi Cornelille, ci după disciplina hagiografiei bisericeşti. Romanul "Idiotul" e, în realitate, o hagiografie modernă, iar "Fraţii Karamazov" o apologie literară a paisianismului. Izvorul lui de inspiraţie e conştiinţa creştină tragic despicată între iadul lăuntric al păcatului şi paradisul iubirii dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea geniului nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a le pune, prin seducţia simbolurilor plăsmuite, în faţa veşniciei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinităţi cu raiul; şi pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viaţă începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialităţii se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreaţă a unei lumi noi, rezidită din sfinţenia copilăriei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînnoirea lumii în duh creştin nu e cu putinţă decât prin ridicarea tuturor la nivelul vieţii în harul Duhului Sfânt. Orice al sistem de educaţie propus în numele creştinismului, dar care nu ţine seamă de această idee, trebuie declarat o simplă farsă a cărturarilor, care iau în deşert numele Domnului.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul modern de autonomie a raţiunii vine din umanismul păgân, adică din încrederea nelimitată în puterea individului de a se ridica deasupra lumii formulându-i sau dictându-i legile lui. E o atitudine de orgoliu, care reproduce la infinit şi consacră păcatul lui Adam, căzut prin trufie în clipa când îl îmbăta iluzia înălţării prin propria-i natură. Lumea dinainte de Hristos a gândit în această autonomie; lumea modernă, divorţată de Hristos, s-a întors la ea, reluând păcatul de la capăt. Neoumanismul, care şi-a făcut din ea principiul de temelie, crede că reînviază ideile greco-latine când, în realitate, repetă tragica rebeliune adamică.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul binecuvântat al civilizaţiei stă în măsura în care ea e numai un mijloc în slujba desăvârşirii spirituale. Dar când omul se avântă în gigantismul prometeic să dobândească lumea, iluzia acestei desfătări nu preţuieşte nimic faţă de sufletul care şi-l pierse. Căci moartea desfiinţează într-o clipă stăpânirea noastră asupra lumii. Civilizaţia concepută ca scop prometeic de a reface paradisul terestru pentru propria-ţi desfătare are ceva din tragedia trufiei simbolizate în povestea Turnului Babel.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trista poveste a lui Adam se repetă cu fiecare din noi, fiindcă toţi purtăm nostalgia personală a unui rai, pe caer l-am pierdut. Copilăria ne apare astfel ca o tainică supravieţuire a paradisului terestru în fiinţa omenească şi totodată ca o indicaţie a posibilităţi de a-l recuceri în duh!

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim exilaţi; şi că, în sfârşit, tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!