Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Ca silabele unui mare pian de Mircea Florin Șandru

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Și eu adormeam ca într-un hamac, și îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfășura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin și a scorțișoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Și ne așezam în iarbă. Îmi ținea capul în poală
Și îmi cânta un refren pe care îl știu din copilărie.
Avea o blândețe nesfârșită, îmi atingea pleoapele,
Mă mușca de colțul urechii. Îi simțeam picioarele,
Îi simțeam pubisul; auzeam sângele
Cum șuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt și azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna și aveam senzația că mă nasc din nou,
Că aș putea să încep o viață nouă.

poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Soarele negru

Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forțe contrare,
Se întunecase definitiv și era frig la tine în casă,
Toate stelele și planetele căzuseră în mare.

Zidurile și pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâșneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei și urla.

Nu te mai zăream în întunericul înghețat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă ușă,
O să murim! o să murim! am strigat
Și te căutam ca un orb prin cenușă.

Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torță pe brațul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu ești Iisus Cristos
Și m-am lăsat în genunchi, și am început să plâng...

poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câmpii la lăsarea serii

Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Șosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenușii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de țiței și de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanță,
Prin sateliți, prin stratosferă, prin ceață.
Te-aș ține în căușul palmei, iar cu cealaltă te-aș mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aș ține toată ziua
Și ți-aș cânta să adormi. Un cort de raze aș înălța pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aș pierde, aș merge mii de leghe,
Aș întreba din om în om și până la urmă te-aș găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulțimile. Pentru că tu ești floarea de tamarin,
Tu ești vânticelul de aprilie care adie dimineața,
Tu ești soarele de amiază care mângâie șirul de chiparoși,
Tu ești marea în crepuscul, când toate țărmurile se auresc,
Tu ești aburul nopții care îmbracă lucrurile. Tu ești minunea,
Tu ești flacăra, tu ești dogoarea, tu ești sângele,
Aleluia, tu ești cea mai frumoasă!

poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De zece ani

De zece ani n-am mai auzit privighetoarea,
Eram cu o femeie pe marginea unui râu, în munți,
Și roua se așeza, ca un dar din cer, pe fața noastră, pe iarbă.
De atunci n-am mai auzit privighetoarea,
Trilul acela care tăia noaptea
Ca un pumnal mătăsos și-mi dădea
O copleșitoare suferință. Las deschisă fereastra,
Aștept sub copacii marelui bulevard
Sau în parc, ca și cum cineva mi-ar fi dat
O misterioasă întâlnire.
Orașul respiră ca un plămân uriaș
Și zgomote felurite vin de la depărtare,
Apoi se sting, ca apa care se scurge printre pietre,
Dar nu aud, nu aud privighetoarea,
De zece ani n-am mai auzit-o și sunt trist,
Presimt că nici în noaptea asta nu va veni,
Poate niciodată...

poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anno Domini...

Anno Domini... am văzut cimitirele de mașini
Înverzite, răvășite de vântul de primăvară,
Am văzut omul în câmpie semănând,
Sălbăticiunea tânără, umflată,
Fugind în pădure să nască.
Anno Domini... pun mâna streașină la ochi
Și până departe în zare pământul
Pulsează ca o venă deschisă,
Cu cereale verzi, cu câmpuri petrolifere, cu orașe.
Anno Domini... a trecut iarna cu păstrăvi morți și crengi putrezite,
Plămânii noștri, ca niște păsări, ciugulesc aerul, se umflă,
Aleargă și plutesc încet, sângerând.
Anno Domini... am văzut bicicliștii coborând
Colina vânătă, cu cămașa deschisă, cu sacul de merinde,
Am văzut turmele și călăreții îndemnându-le către munte,
Am văzut egretele venind.
Anno Domini... o lumină blândă se aprinde în cer și coboară,
Pământul își întoarce iarba deasupra,
Peste oasele cailor, peste șosele, peste mașinării, peste căi ferate, peste conducte.
Anno Domini... anul acesta nu seamănă cu celălalt

[...] Citește tot

poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Ca silabele unui mare pian, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!