Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învățau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu știe ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii și-au pierdut calmul, băieții sunt înspăimântați. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit și care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienți sau insuficienți pentru Universitate.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop, prima serie de elevi care a dat Bacalaureatul în 1925 (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Mircea Eliade despre spaimă, despre timp sau despre cunoaștere
Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât și plicticos, și, cu toate acestea să am cugetul și sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleșind turma târâtorilor și uluind neputința celor care m-au cunoscut și m-au disprețuit. Să-i biciuiesc și să le necinstesc fețele și să mă desfăt simțindu-mi trupul gâlgâind de viață rodnică și creatoare... N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre viață, despre trup și suflet, despre suflet sau despre melancolie
Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep chiar azi R o m a n u l a d o l e s c e n t u l u i m i o p.
începutul de la Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre prezent
După ce o perioadă e depășită, durerile și neliniștile sunt uitate.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre durere sau despre depășire
Am scăpat! Am scăpat!
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop, la afișarea notelor de la (primul) Bacalaureat, în toamna lui 1925 (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
La geografie n-am știut să spun flora versantului nord-estic al Munților Apuseni. N-am știut nici afluenții Crișului Alb. Am luat patru. Vecinii mei știau atâtea numiri de râuri și munți... Scriu toate astea în caiet ca să nu uit toată absurditatea Bacalaureatului. Voi dovedi cu atâtea pilde că trec cei norocoși, cei favorizați, cei tâmpi. Eu n-am văzut selecția despre care ni se vorbește. Dacă mă întreba la naturale, insectele, la franceză romantismul, iar la geografie originile geologice ale munților, luam cea mai mare notă.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1924)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre vorbire, despre superlative sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Au început atunci zilele de neliniște pentru bacalaureat. În vară au căzut mulți și din pricina unor întrebări stupide. Ceea ce nu m-a înspăimântat destul ca să recitesc pe vacanță cărțile ultimilor patru ani de liceu. Am încercat să precizez ceea ce trebuia să știu și ceea ce știam. Scriam subiectele pe o listă, iar lista era fără sfârșit, și timpul meu prea scurt, și voința mea îndoielnică.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre început, despre sfârșit sau despre cărți
Cine știe de ce lăcremez? Poate iubesc sau poate aștept; și nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine știe de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieții care cere să fie viețuită toată.
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre iubire
Aș vrea să scriu cine sunt, și nu știu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudați. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenți. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înțelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii...
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș putea cunoaște pe cel adevărat?
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Eliade despre adevăr
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Romanul adolescentului miop, adresa este: