Meseria mea: constructor de ruine. Vocația mea: arhitect al ruinelor. Viciul meu: voyeur al ruinelor. Nu mă-ntrebați pe mine despre locuri uitate și părăsite din Europa. Mama însăși a fost un astfel de loc. Eu însumi sunt un astfel de loc. Adunați-vă-n jurul meu, deschideți-mi țeasta și contemplați-mi creierul: se va sfărâma sub ochii voștri ca un mulaj de ghips. Iar praful lui se va amesteca indiscernabil cu praful ruinelor între care-am trăit toată viața, amant al unui harem de ruine.
Mircea Cărtărescu în Ochiul căprui al dragostei noastre (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


În adolescență, ghemuit în pat, mi se-ntâmpla să citesc uneori de dimineață până seara, uitând să mănânc și aproape și să respir, pentru că paginile pe care de fapt nici nu le mai vedeam descriau oameni adevărați, nori adevărați, orașe adevărate, pe când, dacă-mi ridicam privirile, nu vedeam decât jalnice umbre. Îmi dădeam seama că se înserează doar când paginile se făceau roșii ca focul, apoi cenușii. Drama vieții mele a început mai târziu, când în locul Cărții am fost silit să trăiesc realitatea. Mă tem că de-acum încolo nimeni nu va mai locui în cărți, așa cum au făcut-o generația mea și cele precedente. Și că utopia lecturii va rămâne undeva, pe o colină îndepărtată, ca un mare labirint ruinat.
Mircea Cărtărescu în Ochiul căprui al dragostei noastre (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori îmi cumpăr un oraș și-l țin pe palmele amândouă (cum ctitorii țineau odată biserici de jucărie) orașul meu nu durează. Mi se fură, mi se fură clipă de clipă. Niciodată n-am trăit într-un oraș fără ca el să se dizolve în jurul meu ca zahărul în apă. Niciodată n-am privit o casă fără s-o văd cum se apleacă pe-o rână.
Mircea Cărtărescu în Ochiul căprui al dragostei noastre (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ochiul căprui al dragostei noastre, adresa este: