Dă-mi mâna, iubito!...
Dă-mi mâna, iubito, să fim doar noi doi
Când tremură cerul și scutură ploi!
Și-aleargă cu mine, pe drumuri ce gem
Sub pași de-Ariadne, urmând magic ghem.
Privirea-ți de-o-ntorci către mine din mers,
Voi fi singur sclav în al tău univers,
Iar colbul, noroiul și steiuri de munți,
Le-om trece-mpreună pân' fi-vom cărunți.
Dă-mi mâna, iubito și hai să fugim,
Iubirea nebună la doi să-mpărțim!
Cum tremură cerul, eu tremur la fel,
Cu inima-n piept, speriat porumbel.
Prin vânt de speranță, uitând de tipare,
La braț vom umbla pe a vieții cărare.
Nu-ntoarce privirea o clipă 'napoi
Și-un veac înmulți-vom iubirea cu doi!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Eminescu
El e cerul și pământul,
Mândru fiu al țării mele,-
Iscusit sădind cuvântul,
Neclintit de vremuri grele.
E luceafărul speranței,
Sufletul acestei nații,
Cuget, talgerul balanței,
Urcat între constelații.
acrostih de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E trupul tău clădit?!
E trupul tău clădit din vii petale,
Din mugurii simțirilor trăite,
Din vise înflorind însuflețite
Din sevele dorinței virginale?!...
E trupul tău clădit din mângâieri,
Din șoapte de amor înfiorate,
Din locuri sacre, tandru sărutate,
Sau din savoarea dulcilor plăceri?!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roșiră macii în poiană
Roșiră macii în poiană,
Când printre ei s-a furișat,
Zâmbind sfios, o fetișcană
Cu sufletul neîntinat.
E zâna lor, fără prihană,
Veghind la efemerul pas,
Ce semn le face, a dojană
Și gândul îl răsfrânge-n glas.
Toți macii răsfirați pe-aiurea,
Ca străbătuți de reci fiori,
Așteaptă-n poala ei securea,
Ce curmă viața lor de flori.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul ultimei roze
Când toamna-și ia al ei tribut
Și rozele se ofilesc,
Petalele-nturnate-n lut,
De viață stoarse, lâncezesc.
Un ultim bobocel crescut,
Ascultă flori care cârtesc,
Când toamna-și ia al ei tribut
Și rozele se ofilesc.
Privește lung, spre azimut,
Cocori ce-n zare pribegesc,
O ploaie și-ultimu-i sărut
Pe ierburi ce abia mijesc,
Când toamna-și ia al ei tribut.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul candidatului unic
Sunt candidatul desemnat,
Într-un partid plin de ciocoi,
Cu obiceiuri vechi și noi,
Ce bine s-au înscăunat.
Cum n-am mâncat nici usturoi,
Nu am un contracandidat.
Sunt candidatul desemnat,
Într-un partid plin de ciocoi.
Procesul meu s-a amânat,
Deci, fac pe mortu-n păpușoi.
Un hop mai am de înfruntat,
Sperând să nu iau locul doi,
Eu, candidatul desemnat.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parcă te știam ...
Parcă te știam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spațiul dintre noi.
M-am oprit și te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Și secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.
Parcă te știam de-o veșnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a înghețat.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul adoratului
Trăind al dragostei fior,
Nicicând la pieptu-ți nu mă tem.
Alergi de câte ori te chem,
Cum dus de vânt aleagă-un nor.
Ca rimele unui poem
Tu mă iubești, eu te ador.
Trăind al dragostei fior,
Nicicând la pieptu-ți nu mă tem.
Te-aștept ades, tânjind de dor.
Niciun desferecat blestem
Rostit de-un zeu împilător,
Nu ne-o umbri când radiem,
Trăind al dragostei fior.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul veștedelor frunze
Când frunzele veștede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ți-aud trena rochiei când treci
Și pașii-ți ce lasă nou vad.
În zile senine și reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veștede cad,
Oftând, pe umblate poteci.
Și-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopțile-mi sumbre și seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veștede cad.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul veștedelor roze
Când rozele veștede pier,
Iar toamna își sapă făgaș,
Mă plimb abătut și stingher,
Pe străzi, în pustiul oraș.
Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaș,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veștede pier,
Iar toamna își sapă făgaș.
Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaș,
Și timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaș,
Când rozele veștede pier.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cu pânzele întinse, adresa este: