Alături de Tine...
Alături de Tine pășesc către mâine
Și masa mi-e plină... am apă și pâine...
Cu Tine alături furtuni biruiesc
Căci Tu mă înveți să iert... să iubesc...
Alături de Tine pășesc prin credință
Căci Tu lași putere în slaba-mi ființă...
Alături de Tine mai fac încă-un pas
Spre țara eternă, pe drumul rămas...
Cu Tine alături mi-e plânsetul cânt
Născut din izvorul ascuns în Cuvânt...
Altarul e-n clocot.... veșmântul curat...
Alături de Tine sunt fiu de-Mpărat!
poezie de Maria Luca din Clocot de cuvinte (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Doamne, atinge-Te de mine!
Doamne, atinge-Te de mine
Căci prin valea de suspine
Pașii iar mi-au rătăcit...
Mai atinge-mă o, Tată
Mă mai iartă încă-o dată
Să mă simt din nou iubit
Căci mi-e dor, Părinte sfânt
De dulceața din Cuvânt
Și de vocea Ta mi-e dor
Când în sfânta părtășie
Îmi dădeai din apa vie
Și-mi puneai aripi spre zbor...
Azi mi-e sufletu-nsetat
Și mi-e cerul înnorat
Și mi-e dor... mi-e dor de Tine...
Tu ești Scut și Mângâiere
Ești Speranță și Putere
Doamne, atinge-Te de mine!
poezie de Maria Luca din Clocot de cuvinte (9 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Clocot de cuvinte, adresa este: