Poemele luminii de Lucian Blaga

Dar munţii -- unde-s?

Din straşina curat-a veşniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult şi sufletul îşi zice,

Eu am crescut hrănit de taina lumii
şi drumul meu îl ţine soarta-n palme,
nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte
şi-n pieptu-mi larg
credinţa mea o sorb puternică din soare.
Din straşina carat-a veşniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult şi sufletul se-ntreabă:

Dar munţii -- unde-s? Munţii
pe cari să-i mut din cale cu credinţa mea?
Nu-i văd,
îi vreau, îi strig şi -- nu-s!

poezie clasică de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (18 februarie 1919)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelelor

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flacări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!

poezie clasică de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stalactita

Tăcerea mi-este duhul -
şi-ncremenit cum stau şi paşnic
ca un ascet de piatră,
îmi pare
că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă,
în care cerul este bolta.
Lin,
lin,
lin - picuri de lumină
şi stropi de pace - cad necontenit
din cer
şi împietresc - în mine.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei feţe

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul".
Tânărul cântă:
"Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea".
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea".

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii
Adăugat de SFetnicul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

Din caier încâlcit de nouri
toarce vântul
fire lungi de ploaie.
Fluşturatici fulgi de nea
s-ar aşeza-n noroi,
dar cum li-e silă --
se ridică iar
şi zboară să-şi găsească
cuib pe rarnuri.
Vânt şi-i frig --
-iar mugurii
prea lacomi de lumină
îşi zgulesc acum
urechile în guler.

poezie clasică de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul

Nedumirit îl cauţi şi dibuind în întuneric
i-adulmeci urma-n tine ori în slava lumii,
avântul îl presimte-n zilele de mâne
şi-n nopţile ce-au fost găseşte-l resignarea.

Un văl de nepătruns ascunde veşnicul în beznă.
Nu-l vede nimeni, nimeni --
şi totuşi află-1 fiecare,
aşa cum eu îţi aflu buzele pe întuneric,
iubita mea, în miez de noapte, când şoptim
în taină vorbe mari despre-nţelesul vieţii.

poezie clasică de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri şi pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-şi deschid subţirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimţiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ţi joacă
viu şi cald în vine.

Lacomi şi flămânzi îmi strigă ochii,
veşnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
-cari de luminoşi ce-ţi sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.

poezie clasică de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cresc amintirile

Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarta unui arbor- - numele --
-cu slove mici, stângace şi subţiri.
Azi am văzut din întâmplare
cum slovele-au crescut din cale-afară -- uriaşe.

Aşa îţi tai şi tu copilo numele
în inima-mi supusă
mărunt, mărunt, ca un ştrengar.
Şi după ani
şi ani de zile-1 vei găsi
cu slove-adânci şi uriaşe.

poezie clasică de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!