Sonetul 20
Mi-a fost prezis că voi iubi cu foc
Pe-acel cu chip frumos ca o durere
Așa mi-au spus și-a fost o înviere
L-am îndrăgit cu-adâncul meu noroc.
Ardea în tot: iubire mândru joc!
Și suferea și-mi dăruia putere
Să ard și eu cu-a firii mele-avere
Sfințind, în doi, al fericirii loc.
Ah, cum să crezi că va cădea în tină
Ceea ce soarta cerul au zidit?
Ci nori nebuni îmi pregăteau ruină
Și vânt spăimos, furtună ne-nțeleasă
Nu cerul meu, ci iadul a-ndrăznit
Din răul rău pierzania să-mi țeasă...
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sonetul 11
Lăuta mea, tu care-mi cânți suspinul
Prieten fără pată sau eroare,
Tu ce-mi măsori adâncul ce mă doare,
De-atâtea ori mi-ai plâns amar destinul
Și lacrimei ai resimțit veninul
Schimbându-te din mândră sărbătoare
În lung oftat pe coarda-ți vuitoare
Când jalea mea își revărsa prea-plinul.
De-ți cer să minți tu te oprești pe dată:
Tăcută tu, tăcută eu, tăcere
Dar, din nou suspinelor mă dărui
Prin cânt răspunzi tristeților și iată
Le-ndur, iar sângele îl fac să spere
Un bun sfârșit și dorului mă nărui.
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 1
O, voi, priviri ce-mi ocoliți privirea,
O, lacrimi lungi, suspine dureroase,
O, nopți adânci, dar fără de foloase,
O, zile luminând nefericirea!
O, dor al meu pe căi neluminoase,
O, tânguiri, voi, zile-n risipire,
O, moarte, tu, mereu în pregătire
Spre a mă prinde-n otrăvite plase!
O, păr al meu, tu, zâmbet, frunte, mână,
O, glas plângându-mi viața ca o boală,
Femeie-s, doar, de patemi istovită.
Ci tu purtându-ți flacăra stăpână
În care mi-ai ars inima cu fală,
Ai să mă vrei când fi-voi izbăvită!
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 5
Voi preamări în repetare zorii
Și soarele ivindu-se-n natură
Pe care-o-mbrățișează cu căldură
Aceea care i-ar simți fiorii,
S-ar lăuda ca de-un sărut pe gură
De parcă cel mai mândru dar al Florii
Suav parfum, surâs al Aurorii
Rămas pe buze-i sfântă băutură!
O, acest dar mi se cuvine mie
Ce-atât am plâns zădărnicind risipa:
El, de-ar veni, din nou aș da putere
Privirilor, și-n mare bucurie
L-aș câștiga și-aproape ar fi clipa
Să-ngenuncheze-n fața mea-n tăcere.
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 24
Nu-mi osândiți, o, Doamnelor, păcatul
De-a fi iubit și, sufletu-mi arzându-l,
Mă dăruii durerilor de-a rândul,
Iar trupului i-am prăbușit înaltul.
Și numele nu mi-l huliți, n-am altul;
Dac-am greșit, durerea-mi arde gândul:
Nu-i ajutați tăișul ascuțindu-l,
Amor abia își pregătește saltul.
Chiar dacă-n calea voastră, nu Vulcan
Și nu Adonis s-ar ivi vreodată,
Și veți cădea voi roabe-ale iubirii
Și patimei nu veți găsi liman.
O, Doamnelor în viața voastră toată,
Plăti-veți lacrimi multe fericirii!
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Sonete, adresa este: