Hell de Lolita Pille

O societate superficială de indivizi mascaţi şi obosiţi, sau pur şi simplu plictisiţi de a-şi purta masca în lume. Indivizi adesea umani sub masca lor cinică şi indiferentă, obligaţi la schizoidie şi de aceea "precari", depresivi, care au de ales între cocaină şi Prozac, dar indecişi, consumă şi una şi alta.

Lolita Pille în Hell
Adăugat de S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proprietatea stă la originea inegalităţii dintre oameni. Noi nu ne plângem de ea.

Lolita Pille în Hell (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel mai pur produs al generaţiei Think Pink şi crezul meu este: fii frumoasă şi consumă.

Lolita Pille în Hell, capitolul 1 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât pe Avenue Montaigne va mai rămâne o rază de soare, o să am chef să cred în fericire...

Lolita Pille în Hell, capitolul 3 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Parisul cenuşiu al metroului şi al inşilor anonimi există undeva o insuliţă de veselie luxoasă şi dătătoare de pace. Liman al liniştii, loc al regăsirilor, sediu al comunităţii noastre, Saint Tropez în plin septembrie. Aici, razele de soare nu mor niciodată.

Lolita Pille în Hell, capitolul 1 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, când am înţeles că suferinţa nu era decât un mijloc de a scăpa de platitudine, de a atinge sublimul, aveam şaptesprezece ani. Şi totuşi, nu această încercare şi nu durerea pe care mi-a pricinuit-o şi încă mi-o pricinuieşte au făcut din mine ceea ce sunt. Nu ştiu nimic despre deznădejdea care urlă în mine şi împotriva căreia nu pot face nimic.

Lolita Pille în Hell, capitolul 4 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul pe care îl iubeam a murit acum trei luni. Înainte, iubeam, de bine de rău, viaţa care ne era elementul comun. Înainte, iubeam viaţa, cu toate că ştiam tot ceea ce ştiam, căci, din imensitatea vidului, răzbătea până la mine zâmbetul lui. Azi, îndrăgesc o fantomă, o amintire. Mă gândesc încontinuu la el, în fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare secundă... absurdă statornicie. Degeaba trăiesc, dacă asta se cheamă că trăiesc... mă gândesc încontinuu la el.

Lolita Pille în Hell (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă numesc Hell; sunt predestinată. Am iubit întotdeauna suferinţa. Mă complăceam să-mi exacerbez decepţiile, reflexiile amare; comunicarea defectuoasă cu părinţii, lipsa de înţelegere a celorlalţi copii, cruzi şi mărginiţi, cu toţii, şi de care nu puteam avea pretenţia să mă apropii, distanţa la care am fost ţinută până la sfârşitul adolescenţei, când am înţeles că era mai bine să mă prefac că ştiu mai puţin decât ceilalţi şi, la urma urmei, să fac pe proasta..., cam atunci am început să presimt că viaţa este absurdă, lucru confirmat de numeroasele mele lecturi, atunci am atins cu degetul pustiul sufletesc, de atunci mi-am pus tot mai des întrebarea "la ce bun?" şi mi s-a părut intolerabilă, de atunci am văzut că fiinţa umană, în care voiam să cred, era pervertită în fel şi chip, am văzut gaura neagră a viitorului, care avea să aducă, inevitabil, moartea şi adevărata gaură neagră, de atunci am început să fiu muncită şi de alte gânduri asemenea, pe care nici măcar nu mă mai chinuiam să le alung.

Lolita Pille în Hell, capitolul 4 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!