Ros ucis de Liviu Pendefunda

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!