Leonid Iacob în Ţărmuri paralele

Bod de dor şi infinit

Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.

În adâncuri toarce luna,
Gândul nopţile despică,
şi, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă şi-o ridică.

Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
şi învârte lin mătănii,
bob de dor şi infinit

Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi şi noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
şi-n zidiri de mănăstiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bidimensional

Tu –o mare unduindă
cu adâncuri neştiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înfloreşti lumina
cu răsfrângeri de oglindă
şi întorci în matca vieţii
glas de îngeri lin vibrând.

Eu, o stâncă-n amorţire,
peste care trec alene
norii zimţuiţi ai vieţii
şi furtunile iubirii,
strâng în suflet şi în minte
doar durerile perene
şi le-nfăşor cu hlamida
cântecelor nerostirii.

Noi – cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2010)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!