Scrisul îmi pare ca o necesitate psihologică și-o trebuință de a mă elibera pe mine însumi de tristeți, de mâhniri și de revolte, ca să pot găzdui altele. Dar în cazul meu special, mai e ceva: sunt ateu. Și probabil fiindcă fiecare din noi are nevoie de un reazim interior, mi-am făcut din scris o mistică și unica mea religie.
Leon Kalustian în revista Facla, De ce scriu? (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-aș putea eu să fac în fața inechităților sociale, în fața contrastului dintre două lumi, una de sătui alta de flămânzi, una de privilegiați și alta turmă obidită și împilată, cu existența sortită să se consume în cenușiul anonim al ființelor larvare, sau în fața acceselor tricolore în numele cărora se sparg capetele în Cișmigiu la niște bătrâni neputincioși, ce pot face în fața urii de rasă pe care orice cap sănătos o repudiază, sau cum pot privi impasibil la deșucherile politicii instinctive puse la cale de guvernanți și ocrotite de ei, ce pot face în fața nedreptăților de tot felul, a calomniei ticăloase, a ațâțărilor fără noimă, a legalității concediate, a spiritului de justiție absent, sau, când mă lovesc de arhierei fără credință, de moraliști fără morală, de tâlhari servind lecții de onestitate, de prostituate care blamează prostituția, de inconsecvenți anatemizând cinic inconsecvența, ori când văd jurăminți călcate și făgăduieli publice uitate, te întreb iarăși: pot să nu scriu? Poate trece un mânuitor de condei un sensibil și un receptiv deci fără să se înduioșeze pe lângă o dramă, fără să-și țipe revolta pe lângă nedreptate, fără să dărâme de pe soclu un fals apostol, fără să dea în vileag rătăcirile, vidul din mirajul superstițiilor, fetișurile, eresurile și poate să nu pălmuiască el ipocrizia, duplicitatea, poltroneriile și să nu flageleze cu gârbaciul slovei epiderma care nu știe roși? Hotărât, este cu neputință.
Leon Kalustian în revista Facla, De ce scriu? (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi lecții de engleză
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Facla, adresa este: