Facla de Leon Kalustian

Scrisul îmi pare ca o necesitate psihologică şi-o trebuinţă de a mă elibera pe mine însumi de tristeţi, de mâhniri şi de revolte, ca să pot găzdui altele. Dar în cazul meu special, mai e ceva: sunt ateu. Şi probabil fiindcă fiecare din noi are nevoie de un reazim interior, mi-am făcut din scris o mistică şi unica mea religie.

Leon Kalustian în revista Facla, De ce scriu? (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş putea eu să fac în faţa inechităţilor sociale, în faţa contrastului dintre două lumi, una de sătui alta de flămânzi, una de privilegiaţi şi alta – turmă obidită şi împilată, cu existenţa sortită să se consume în cenuşiul anonim al fiinţelor larvare, sau în faţa acceselor tricolore în numele cărora se sparg capetele în Cişmigiu la nişte bătrâni neputincioşi, ce pot face în faţa urii de rasă pe care orice cap sănătos o repudiază, sau cum pot privi impasibil la deşucherile politicii instinctive puse la cale de guvernanţi şi ocrotite de ei, ce pot face în faţa nedreptăţilor de tot felul, a calomniei ticăloase, a aţâţărilor fără noimă, a legalităţii concediate, a spiritului de justiţie absent, sau, când mă lovesc de arhierei fără credinţă, de moralişti fără morală, de tâlhari servind lecţii de onestitate, de prostituate care blamează prostituţia, de inconsecvenţi anatemizând cinic inconsecvenţa, ori când văd jurăminţi călcate şi făgăduieli publice uitate, te întreb iarăşi: pot să nu scriu? Poate trece un mânuitor de condei – un sensibil şi un receptiv deci – fără să se înduioşeze pe lângă o dramă, fără să-şi ţipe revolta pe lângă nedreptate, fără să dărâme de pe soclu un fals apostol, fără să dea în vileag rătăcirile, vidul din mirajul superstiţiilor, fetişurile, eresurile şi poate să nu pălmuiască el ipocrizia, duplicitatea, poltroneriile şi să nu flageleze cu gârbaciul slovei epiderma care nu ştie roşi? Hotărât, este cu neputinţă.

Leon Kalustian în revista Facla, De ce scriu? (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!