Căpitan la cincisprezece ani de Jules Verne

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul celor zece zile pe care naufragiaţii îl petrecuseră pe Waldeck, Dingo se ţinuse departe de locul unde se aflau supravieţuitorii, hrănindu-se nu se ştie cu ce, dar suferind şi el groaznic de sete.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dingo ajunsese în curând răsfăţatul întregului echipaj de pe goeleta Pilgrim. Numai Negoro continua să evite orice întâlnire cu el. Ura câinelui faţă de omul acesta era pe cât de vie, pe atât de inexplicabilă.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bricul-goeletă Pilgrim terminase pescuitul din acest sezon în regiunea cercului polar antarctic, dar nu-şi completase încărcătura de butoaie cu untură de balenă şi fanoni. Pe vremea aceea, pescuitul de balene ajunsese un lucru greu. Cetaceele, vânate peste măsură, deveneau din ce în ce mai rare.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balena propriu-zisă, numită "Nord-caper" în Oceanul Îngheţat de Nord şi "Sulpher-boltone" în Oceanul Îngheţat de sud, era pe cale de dispariţie. Pescarii fuseseră siliţi să se repeadă asupra balenelor din specia "jubart" – un mamifer uriaş, ale cărui atacuri repetate erau destul de primejdioase.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul celor zece zile care trecuseră între ciocnire şi momentul în care goeleta Pilgrim sosise în ajutorul naufragiaţilor, cei cinci supravieţuitori se hrăniseră cu puţinele alimente găsite în bucătărie. Dar neputând pătunde în cămara cu provizii, pe care apa o înecase în întregime, ei nu avuseseră nici o băutură cu care să-şi potolească setea şi suferiseră groaznic, deoarece vasele cu apă aflate pe punte fuseseră sparte în timpul ciocnirii.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea cea mai mare a băieţelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînţeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotiţe la picioare. Jack îl galopa pe deşelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar şi provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!