Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Universu. Noătăți din toată natura, cultura, literatura de Iosif Genilie

Ce este Canicula? Arșița?

Timpul de la 12 Iulie până la 11 Avgust se numesc Canicula (cățelușa; latin), care este constelație și steaoa (Siriu) cea mai strălucioasă văzută numai cu ochii. Canicula, în acest timp, răsare tot de o dată cu soarele, de aceea s-au numit zile caniculare (cânești). Arșița cea mare, în aceste 30 de zile ale Caniculei, se face pentru cea mai mare părută appropiare și întârziare a soarelui peste Europa, de aruncă razele mai drept peste creștetu-ne, iar nu căci se împreună căldura caniculei cu a soarelui, răsărind de o dată amândoă aceste stele enorme, precum credeau Egiptenii, și alții. Ca să se arate cea mai mare putere a căldurei, s-a numit și constelația Leul, pentru că el este cel mai vârtos animal, iar acea stelime cam seamănă și cu făptura leului.

Iosif Genilie în Universu. Noătăți din toată natura, cultura, literatura (15 iulie 1845)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Universu. Noătăți din toată natura, cultura, literatura, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook