Cădeau frunzele prea grele de aur pentru istovul crengilor. Apunea soarele, prea greu de lumină pentru creanga zării.
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de Andreea Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Ionel Teodoreanu despre crengi, despre lumină, despre frunze sau despre Soare
Copilăria lui creștea spre viață, ca zborul unei ciocârlii spre soare...
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ionel Teodoreanu despre viață sau despre copilărie
Inima Soniai îi zvâcnea în urechi, pe tâmple, pe inima lui, ca o ploaie de vară...
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei (7 iunie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ionel Teodoreanu despre inimă
Ulițile de căpetenie ale târgului au slujitorii lor: măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meșteri care le sulimenesc cu smoală și asfalt.
Ea se slujește singură. Își toarnă apă de ploaie prin uluce; își potrivește părul cu vrăbii; și chipul ei firesc e.
Trufașe de numele lor, celelalte uliți au silit porțile caselor să li-l învețe și să li-l rostească statornic. Și porțile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.
Ea a șoptit doar casei noastre numele ei. Ploile l-au șters; poarta l-a uitat! Și ea l-a uitat.
E o umilă și neștiută uliță de margine de târg.
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ionel Teodoreanu despre apă
Când a venit pe lume fratele meu cel mic, ulița îl aștepta la poartă. El nu știa nimic: era așa de mic!
Căsuța lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliță prin care putea păși; ochii mamei singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci știa numai să scâncească și se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile și cu picioarele, a prins să meargă de-a bușelea prin molateca împărăție a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărășia unui mielușel de lemn potcovit cu rotițe, bucălat și fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de țesături și parcă mai degrabă mielușelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilașul păștea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune și de măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.
Ionel Teodoreanu în Ulița copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ionel Teodoreanu despre ochi
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ulița copilăriei, adresa este: