Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Floare de lotus de Ion Untaru

Oraș de var

Oraș de var cu uliți strâmte
Oraș cu sulițele frânte
Oraș în care-ndoi spinarea
Și-n care urlă disperarea

Această cântăreață care
Ridicase noaptea în picioare
Cucerise marile orașe
Și peste tot lăsa răvașe;

În cea din urmă încăpere
Lipsit de orice mângâiere
Suna bătrânul orologiu
A consolare și elogiu,

Un vis uitat în crisalidă
E cea din urmă atlantidă
Revendicată de aezi
Și cronicari fără dovezi

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Artistul orb picta un nud

Plecări confuze, mări din sud
Artistul orb picta un nud
Iubirea ta ispititoare
Oprea vapoarele pe mare

Oraș cu turnuri de tăcere
Căzut din alte emisfere,
Cu turle gotice rămase
Din evul mediu în atlase;

Femei cu pielea lor creolă
Cântau în noapte la violăl
Chemările din ochii dulci
Oprindu-te să te mai culci.

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la geamul meu maestre

De la geamul meu maestre
Anulez în gând distanța
După cum și circumstanța
Îmi tot ia mereu din zestre

Ce lumină de argint
Varsă luna peste plaur
Urmele de minotaur,
S-au pierdut în labirint

Plouă razele fecunde
Miozotis, violete
Sonuri grave, menuete
Grija care ne pătrunde

Și rămân furat de vrajă
Împărțind la solitudini
De pe alte latitudini
Și cu îngerii de strajă

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi, artiștii fără vină

Atâtea voci străbăteau stepa
Portative stranii pe eter
Cocorii strânși într-un echer
Peste ținutul lui Mazepa

Ceața presărată din înalt
Se insinua felină
Pe-un orizont cu lună plină
La apus, un munte de bazalt

Brandemburguri la ferești
La ceaiul de la ora cinci
Zvon suav de caterinci
Și fantomele-n calești

Floarea mea de alabastră
Zborurile la soroc
La câte jocuri de noroc
Am pierdut dragostea noastră!

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aveam în piept

Aveam în piept două confuze
Și răni de spadă mai adânci
Și pe sub foc treceam pe brânci
Iar sângele-mi fierbea-n ventuze

Veneam așa cum vii în vis
Trimis de cine știe unde
Când soarta nu te mai ascunde
De un mesaj pe frunte scris

Jur împrejur un cer senin
Sărată lacrima pe pleoapă
Și jinduiam un pic de apă
Un ultim strop pentru amin

Iar soarele ardea prelung
Și câte-s pe pământ sahare
Halucinant vedem pahare
La care nu puteam s-ajung

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Auzi iubito cum răsună

Auzi iubito cum răsună
Pașii mei sub clar de lună
Prin orașul părăsit de tine
Între catrene și terține

Și numai stoluri de egrete
De pe aripi scutură regrete
În liniștea din orele târzii
Surprinsă de melancolii

Îmi amintesc sau mi se pare
Cum așteptam corăbii de pe mare
Să ne-aducă-n luna lui Prier
Bumbac, nucșoară și piper?

În jurul meu prea mult albastru
În care-not ca un sihastru
În ochii tăi și în azur
Și-n toată lumea dimprejur:

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plimbarea noastră în amurg

Plimbarea noastră în amurg
N-a mai stârnit vâlvă în foburg
Lăsăm în urmă pete de tristețe
Și plopi care ne dau binețe

Aceeași veche panoramă
Din cartierul de aramă
Cu internatul și cantina,
Cu străzi pe care umblă carantina

Chioșcul bătrân cu ilustrate
Și oameni care cumpără în rate
Bucurii cu lipsă la cântar
Și vodcă proastă la pahar

Cu sărăcia-n haine noi
În care parcă nu mai suntem noi
Cu gratitudini și obediențe
Că alții fac pe noi experiențe;

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jocul nostru se-ntrerupea brusc

Jocul nostru se-ntrerupea brusc
În zilele ploioase ca o
Veveriță când ieșeam să-mi usc
labele. Iar tu strigai: Makao!

Înghețase-n baltă pipirigul
Eu aveam o teamă de scaieți
Tu fugeai să nu te prindă frigul
Să întâmpini alte dimineți

Nu iubito, munții nu-s de vină
Dacă tu nu mai citești jurnalul
Trage storul, fă lumină,
Clovnul a fugit cu carnavalul

Murgul necheza. Săreau scântei
Ca dintr-o brățară de bazalt
Câte vorbe fără de temei
Îngropăm cu ziua în asfalt

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toți cădeam din câte-un catalog

Îți mai amintești acu-ntr-o doară
Cum schimbam bilete pe sub bănci?
Răzbăteau din geamuri de afară
Strigăte-n ghiocuri la țigănci

Toți cădeam din câte-un catalog
Ca niște recruți în banca-ntâi
Afară m-aștepta un timp olog
Tu mă rugai cu lacrimi: mai rămâi!

O trăsură, singura din sat
A trecut prin viața mea fugară
Cui îi pasă c-a abandonat
Copilăria mea, la gară?!

Parcă te mai văd și-acum în bancă
Ochii tăi senini și visători
Oricât i-aș invoca, e-n van, că
M-au vegheat în somn de-atâtea ori

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătatea marilor tablouri

Zefirul blând pătrunde prin saloane
Și mângâie duioase draperii
Reinventând uitate simfonii
Cu foșnetul de rochii și jupoane

Prin aer translucid de ametist
Iluminat de vechile vitralii
Mai dăinuie și astăzi de la dalii
O undă de parfum, din cel mai trist

S-au risipit în timp stăpânii
Prin cronici prăfuite și cavouri
Singurătatea marilor tablouri
Mai grea e la sfârșitul săptămânii;

De nicăieri un zvon. Sau adieri
Nici majordom sau vreun stilat valet
Cu pași de lebădă în menuet
Nu tulbură aceste încăperi

[...] Citește tot

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Floare de lotus, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook