Strofe pentru vânt
Nu te cunoaștem nimeni!...
Și totuși, te simțim cum mergi cu noi alături, pe câmp și prin orașe, și cum îți schimbi ființa - proteic anonim - cu suflet de duhovnic și gesturi de cravașe...
Nu te cunoaștem nimeni!...
Dar știm că tu respiri prin noi și-n orchestrarea naturii, când s-agită, tu ești când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită...
Nu te cunoaștem nimeni!...
Dar știm că ne ești frate, deși, mergând alături, rămânem tot străini, și când ne mângâi fruntea și holdele bogate, și când ne smulgi copacii din câmp și din grădini...
Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze, gata cu ele să pornești, noi știm că-ndestularea sosește, și cu tine sosesc și mateloții, și noile povești...
Și tot așa, pe dealuri, când morile-și iau zborul, și aripile-ți cântă un imn de preamărire, noi știm că Don Quijote e-nvins, și-nvingătorul ești tu, ce ne-aduci pâine, belșug și fericire.
poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi ce a mai spus Ion Minulescu despre zbor, despre vânt, despre suflet, despre schimbare, despre poezie, despre oraș sau despre negru
Strofe pentru ploaie
Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe, ce-ar săruta întreg pământul...
Pe-acoperișurile roșii, deștepți orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne și tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârșite regimente, ce smulg aplauze compacte și aclamări halucinate.
Pe zidurile vechi de case și pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, și sub cupola cenușie, ființa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, și-n urmă binecuvântează.
Pădurile bătrâne-și cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni și rumenit adânc de soare te-nghite lacom...
Și de-a lungul șoselelor kilometrate, tu pari un șir de caravane ce duc Saharei de mâncare.
poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- Ion Minulescu despre șosele
- despre vagabondaj
- despre sărut
- despre sfârșit
- despre roșu
- despre ritm
- despre păduri
- despre ploaie
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Rampa, adresa este:
