În sânul mafiei politice
Cu mulți rechini, luptând cu fermitate,
El n-a călcat principiile sfinte,
Și dac-a fost cu mâinile curate,
Deja e cu picioarele-nainte.
epigramă de Ion Diviza din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Premiul 1 (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Integrare europeană la Chișinău
Înregistrăm, cu noul parlament,
Succese mari pe arii mai extinse:
Moldova a ajuns în Occident...
La depărtarea unei mâini întinse.
epigramă de Ion Diviza din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Premiul 1 (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca la ruși
Economia țării crește-abrupt
Când votca îi adaugă valoare,
Iar dacă lumea s-ar lăsa de supt,
Regimul nu s-ar ține pe picioare.
epigramă de Ion Diviza din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Premiul 1 (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata popii cea modernă
Pe-un părinte cu potcap,
Îl vezi mereu plângându-și jalea
Că-și face fata lui de cap
Și, mai ales,... de alte alea.
epigramă de Ion Diviza din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Premiul 1 (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apropo de gentlemeni
Puțini bărbați din satul Stâna
Știu să-i ofere damei mâna
Când iese din gârlici pe coate
Cu sacul de cartofi în spate.
epigramă de Ion Diviza din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Premiul 1 (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", adresa este: