A fi un dascăl de înțelepciune ar însemna ceva mai mult decât un discipol care încă nu a ajuns destul de departe spre a se conduce pe sine, și cu atât mai puțin pe alții, în așteptarea certă de a atinge un țel atât de înalt; aceasta ar însemna a fi un maestru în cunoașterea înțelepciunii, ceea ce vrea să spună mai mult decât își va atribui lui însuși un om modest.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Dialectica rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi ce a mai spus Immanuel Kant despre înțelepciune sau despre cunoaștere
Un om poate fi pentru mine și un obiect de iubire, de frică sau de admirație, care poate merge chiar până la uimire și totuși să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul și forța lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzații, totuși lipsește încă respectul interior față de el.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Despre mobilurile rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi și Immanuel Kant despre respect, despre curaj sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Știința (cercetată critic și îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înțelepciunii, dacă prin aceasta nu înțelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine și a face cunoscută calea spre înțelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă și spre a feri pe alții să apuce pe căi greșite: o știință a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi și Immanuel Kant despre cercetare, despre greșeli sau despre filozofie
Autonomia voinței este unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și moralității voinței. Principiul unic al moralității constă în independența de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) și în același timp totuși în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independență este libertate în sens negativ, iar această legislație proprie a rațiunii pure, și ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Immanuel Kant despre principii, despre legi, despre moralitate, despre timp sau despre libertate
Acționează astfel încât maxima voinței tale să poată oricând valora în același timp ca principiu al unei legislații universale.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Principiile practice sunt judecăți care cuprind o determinare universală a voinței, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiția este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voința lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiția e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voința oricărei ființe raționale.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un cuvânt: știința (cercetată critic și îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înțelepciunii, dacă prin aceasta nu înțelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine și a face cunoscută calea spre înțelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă și spre a feri pe alții să apuce pe căi greșite: o știință a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Immanuel Kant despre cuvinte
Conceptul de datorie reclamă deci acțiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinței prin lege. Pe aceasta se bazează diferența între conștiința de a fi acționat conform datoriei sau de a fi acționat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acționa (legalitatea) este posibil și atunci când numai înclinațiile ar fi fost principiile determinante ale voinței, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acțiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Immanuel Kant despre valoare, despre posibilitate sau despre conștiință
Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia rațiunii pure practice, adică a libertății, și această autonomie este însăși condiția formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia volițiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiție a posibilității acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependența de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinație, și voința nu-și dă ea însăși legea, ci numai preceptul pentru supunerea rațională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conține în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligație, ci este ea însăși contrară principiului unei rațiuni pure practice, prin aceasta contrară deci și simțământului moral, chiar dacă acțiunea care provine din el ar fi conformă legii.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație și venerație, cu cât mai des și mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez și să le presupun numai, ca și când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în fața mea și le leg nemijlocit cu conștiința existenței mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă și lărgește conexiunea în care mă aflu, în spațiu imens de lumi peste lumi și de sisteme peste sisteme, și pe deasupra în durata ilimitată a mișcărilor lor periodice, a începutului și duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, și mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul își poate da seama, și de care (iar prin ea, în același timp, și cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal și necesar.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Immanuel Kant despre început, despre gânduri sau despre existență
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Critica rațiunii practice, adresa este: