Plecare
Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)
Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu știe ce e valea, ce e priporul.
Pe șine de drumuri-de-fier, lungi și grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aș vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul și speranța...
În depărtări îmi surâde Franța, Franța...
Spre ea îmi îndrept brațele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbește trist, ca niște vise...
Îl voi uita? Nu vreau să știu. Azi îmi împlânt
Toată ființa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popușoiul legănându-se-n vânt,
Și nici soldați murdari bând prin gări.
poezie clasică de I.M. Rașcu din Renunțările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus I.M. Rașcu despre visare
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Renunțările luminoase, adresa este: