Nu știa de ea însăși nimic. Nici despre oameni nu știa mult. Dar purta în ea neliniștea unei alte meniri, turburătoare și inconștientă: își purta "femeia".
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce fericire! Să scapi de tine, chiar provizoriu. Și cine știe peste cine să dai în tine.
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare din noi e un instrument, fiecare suflet are sunetul lui...
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuiește-ți un suflet care ar suna ca toba mare! Sunt și harfe minunate ca sufletul tău, Alina...! Al meu are două instrumente, firește două. Am statornicit că trăiesc dublu: un fluier duios, care cântă în mijlocul naturii, cântă o doină simplă, molcomă, armonitoare... și când sunt între oameni, o orchestră complicată, dureroasă, tumultoasă. Să porți mereu, sau aproape mereu o orchestră în tine, e obositor...
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt și zile când cântă divina armonie a vreunui solo minunat... sunt și astfel de zile- puține, rare. Mi-aduc aminte de unele... Ce proastă sunt azi... îmi vine să plâng fără pricină...
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin ce greșeală s-au închis în mine aceste melodii, care nu se vor întrupa în muzică niciodată, care se zbat ca un șipot prins între stânci fără să se poată scurge! Ce e omul de vină de el singur? Din picătura din care s-a creat, de ceea ce a fost în ea de lanțul nesfârșit al eredităților?
De ce poartă el pedeapsa atâtor dorinți de care nu are vină?
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu răscolim, cu mâini ce profanează, pământul unde am îngropat vreo amintire. E o durere zadarnică. Nu mai găsim- nu se mai întoarce- același palpit, aceeași izbitură de sânge în piept și obraz, așa cum a fost nu mai reînvie. Trebuie să ți-o spui cu putere, numai ție singur, ca să nu te trezești nebun, căutând, pe câmpiile pustii, florile odinioară căzute din mila drumului.
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da... sunt și ceasuri bune. Să le lăsăm să doarmă... să nu le deșteptăm. Să nu ne turburăm singuri sufletul. Să nu ne întoarcem lângă gardurile peste care ne-a aruncat vreun stufiș parfumul, să nu ne rătăcim pe potecile pe unde am cules vreo bucurie... să nu cercetăm colțurile de văi și coastele de dealuri pe unde am lăsat vreun suspin să cadă... să nu alergăm înfrigurați pe cărările unde am auzit vreun cântec cum n-a mai fost altul...
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În afară de mama pântecelui, avem atâția părinți câte ființe întâlnim.
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar unde sta infinitul în făptură? În trupul armonios, modelat în proporții limitate, unde?
Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în fața oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Femeia în fața oglinzei, adresa este: