Omul invizibil de H.G. Wells

Din clipa în care-l zărise pe străinul cel ciudat, câinele îşi zbârlise părul şi începuse să urle ca turbat. Când necunoscutul coborî în goană treptele, câinele făcu un salt şi se repezi să-l apuce de mână.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul îşi făcuse apariţia cam pe la începutul lunii februarie, într-o zi geroasă, cu vânt şfichiuitor şi cu ninsoare deasă – de altfel ultima din anul acela. De la gara din Bramblehurst o luase pe jos, tăind drumul peste câmp. Într-una din mâinile-i vârâte-n mănuşi groase purta un geamantan mic. Era înfofolit din cap până-n picioare, iar marginea pleoştită a pălăriei de fetru moale îi ascundea în întregime faţa, făcând săi se vadă numai vârful lucios al nasului, zăpada i se adunase grămadă pe umeri şi pe piept şi-i împodobea geamantanul cu o creastă albă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl văzu pe străin înfundat în fotoliul din faţa căminului. Părea că moţăie; capul bandajat îi alunecase pe umăr. Odaia era luminată doar de reflexele roşiatice ale flăcărilor. Cu puţin înainte, hangiţa aprinsese lampa din sala hanului şi era încă orbită din pricina luminii; în faţa ochilor îi jucau pete roşii şi totul îi apărea învăluit în umbră, cu contururi nedesluşite. Totuşi, o frântură de secundă i se păru că omul din faţa ei avea o gură enormă, căscată, o gură monstruoasă, care-i înghiţea toată jumătatea de jos a feţei. Fioroasă vedenie: capul bandajat în alb, cu ochelarii aceia lugubri, sub care se căsca o gură neagră imensă... În aceeaşi clipă însă, străinul tresări, se îndreptă în fotoliu şi-şi duse mâna la faţă. Hangiţa deschise larg uşa, pentru ca lumina să pătrundă în cameră. Acum putea să-l vadă mai bine: în locul şervetului îşi aplicase fularul peste obraz. Totul fusese doar o nălucire.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul muşteriu nu se ducea la biserică şi nu făcea nici o deosebire între duminici şi zilele obişnuite (nici măcar nu-şi schimba costumul).

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hangiul se duse de-a dreptul sus şi găsind întredeschisă uşa odăii, o împinse şi dădu să intre, fără nici un ceremonial (un om săritor din fire n-are nevoie de formalităţi).

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care-l zăreau pe-nserat visau noaptea căpcăuni... şi nu s-ar fi putut spune care pe care se sufereau mai puţin! În orice caz, cele două părţi manifestau o vie antipatie reciprocă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hangiţa luă hainele ude şi ieşi. Din prag mai aruncă o privire spre capul acela înfăşurat în alb, străjuit de ochelari întunecaţi... dar faţa necunoscutului rămânea ascunsă în dosul şervetului. Închizând uşa, doamna Hall simţi că i se zbârleşte părul; pe faţă i se citea uimirea cea mai adâncă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ştirea hangiţei, circula un zvon legat de oaspetele de la han: anume, străinul ar fi un criminal care s-a înfofolit în halul ăsta ca să scape de justiţie, înşelând astfel ochiul poliţiei. Dar nimeni nu auzise ca pe de pe la mijlocul sau sfârşitul lui februarie încoace să se fi petrecut vreo crimă mai serioasă.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!