Sămănătorul de Gottfried Keller

Cântecul lui Pan

Braţe-n braţe stau stejarii în pădurea seculară.
Azi, fiind cu voie bună, vechiul cântec şi-l cântară.

A-nceput departe-n margeni cel mai tânăr să s-alinte
Şi un freamăt şi un clatin s-au pornit apoi-nainte:

Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri,
Şi vârtejul printre vârfuri se rostogoli pe dealuri.

Iar acum cânta-n coroane, şuiera-n văzduh furtuna,
Până-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una.

Când şi când huia stejarul cel mai nalt din creştet, falnic
Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic!

Mândru joc era, asemeni unei mări când se revarsă,
Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă.

Tata Pan făcea doar însuşi vechea ceteră să sune,
Învăţând copiii, codri, melodiile, străbune.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gottfried Keller din Sămănătorul, an. III, nr. 39 (26 septembrie 1904), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!