Indonezia este țara care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la o destinație cu un impact puternic asupra mea, este o țară a aromelor. Am trăit câțiva ani în Indonezia, acum mult timp, și încă mai știu să vorbesc indoneza. Când am aterizat prima oară în Jakarta, acum 30 de ani, mi-au fost necesare câteva săptămâni să îmi revin din șocul inițial. O țară unde natura este permanent copleșitoare, chiar și în inima orașelor mari, unde mirosurile sunt exacerbate. O plimbare prin piața de flori sau o călătorie în pădurea tropicală sunt experiențe pe care nu le voi uita niciodată. Din nefericire însă, pădurile indoneziene din Sumatra sau Kalimantan sunt în mare pericol, din cauza exploatării excesive și a invaziei uleiului de palmier.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt o persoană care călătorește foarte des pentru a găsi noi ingrediente, pentru o casă de nișă este dificil și costisitor să faci "sourcing" direct. Am o rețea bună de colaboratori care îmi trimit informații și mostre despre aromele care ar putea deveni disponibile și pe care le-aș putea folosi la un moment dat pentru un nou parfum.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A purta "un parfum-creație" este o alegere îndrăzneață, este o declarație personală despre sine și doar o mică parte din clienți sunt dispuși să poarte ceva diferit și original. Acest lucru încearcă să promoveze brandurile independente de nișă: o parfumerie artistică, ce folosește ingrediente de calitate și care a fost făurită de creatori care își exprimă simțul estetic prin intermediul acestor arome.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am un vis: să începem să folosim ingrediente extrase natural, pentru a inventa parfumeria de mâine. Aceste proceduri sunt destul de scumpe, însă principalul obstacol nu este cel de natură economică. Este administrația europeană, Comisia Europeană mai exact, care ar trebui să înceapă să înțeleagă că multe țări din lume și-ar dori să aibă o asemenea tradiție în producția de parfum precum Franța și să nu mai pună în pericol această tradiție prin legi și reglementări proaste.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfumeria de nișă este acum o scenă cu variate tipuri de actori: de la producătorul singuratic și idealist cu doar câteva sute de sticle de parfum pe an, scoase sub propriul nume, până la "colecțiile speciale" ale brandurilor prestigioase. Oamenii încep să fie răvășiți de oferta mare de parfumuri, și pe bună dreptate, pentru că numărul brandurilor crește accelerat în fiecare an. Creația de parfumuri este o activitate plină de glamour, care flatează ego-ul, însă este nevoie și de gândire rațională.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfumeria de nișă este un business, cu cifre și marje, ce necesită investiții. Practic, noua scenă a "parfumeriei alternative", termen pe care îl prefer "parfumeriei de nișă", ar trebui să fie o completare la oferta marilor branduri, cu parfumuri exclusiviste, creative, adresate celor care își permit să cheltuiască bani pentru aceste produse, celor care nu doresc să miroasă la fel ca alte câteva milioane, ci aleg ceva care li se potrivește personalității. Am ajuns acum într-un punct în care oferta este prea mare pentru numărul de potențiali clienți.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În multe cazuri, producția de parfum s-a transformat într-un proces de marketing, pentru că marile branduri sunt cele care domină piața. Majoritatea brandurilor au ajuns în mâinile marilor corporații în ultimii 30 de ani, care au drept scop suprem creșterea cotei de piață. Acele parfumuri sunt lucruri care "miros bine", dar care nu pun în valoare personalitatea consumatorilor, ar putea fi considerate la fel de bine "produse de igienă": nu deranjează, nu surprind pe nimeni, de fapt nu sunt deloc interesante. Prea puțini dintre consumatori își doresc însă să poarte parfumuri care să iasă în evidență, care sunt deosebite de ceea ce restul oamenilor sunt obișnuiți să miroasă.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lubin a fost întotdeauna cu un pas înaintea vremurilor, încă din momentul înființării sale în anul 1798. Am fost prima casă de parfumuri care a produs la scară industrială, prima care a importat plante exotice și care a extras aromele din acest plante. Cred în continuare că inovația poate veni din natură. Există plante care nu au fost descoperite încă, noi proceduri de extracție ne pot ajuta să lărgim spectrul de arome disponibile. În același timp, prin inovație reușim să compensăm pierderea de ingrediente naturale sau sintetice, pe care Comisia Europeană a decis să le interzică. Ca atare, inovația contribuie la menținerea în viață a unor parfumuri create cu câteva zeci de ani în urmă, prin înlocuirea unui ingredient cu un altul.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Una dintre provocări este legată de faptul că ingredientele naturale folosite pentru crearea parfumurilor devin tot mai rare. Ambra, de exemplu, folosită decenii de-a rândul aproape că nu mai e de găsit. Marile grupuri producătoare de parfum nu mai folosesc ingrediente atât de sofisticate, iar furnizorii de ingrediente de calitate sunt tot mai rari, astfel că pentru noi, producătorii de nișă, găsirea unei esențe de calitate este o adevărată provocare. O dificultate în plus vine și din partea Comisiei Europene care are în plan să reducă lista de ingredinte naturale ce pot fi folosite de industria de parfumuri motivând că unele dintre acestea pot cauza alergii. Astfel ne-am trezit că urmează fie interzisă folosirea unor ingrediente indispensabile, precum esența de lămâie și a celei de trandafir. Este revoltător și încerc să îmi fac auzit punctul de vedere la Bruxelles.
Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din interviu, adresa este: