Privelişti şi sentimente de Geo Bogza

În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă. Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână.

Geo Bogza în Privelişti şi sentimente (1972)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii de granit ai Măcinului – martori ai unor vechi ere, singurii care aveau fiinţă aici, când restul nu era decât o înfricoşătoare întindere de ape – se învecinează cu Delta, mirificul teritoriu, patrie a pelicanilor şi a egretei, unde atâtea pământuri s-au ivit din ape doar în cursul câtorva generaţii.

Geo Bogza în Privelişti şi sentimente (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!