Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Florina Emilia Pîncotan în În palma cerului

Izvor de har

Când veri se curg, nu știu ce m- aș mai face
De n- ai fi tu copacul veșnicit,
Să-mi picuri verde- lacrima ce- mi place,
Un strop de cer, un paradis umbrit.

Când toamna vieții dă să mă cuprindă
M- ascund la pieptu- ți cald de curcubeu;
Mă sorbi cu drag cu gura ta flămândă,
Tu însetat, iar eu izvorul tău.

Când ierni mă prind cu brațe geruite
Și mă cufundă- n albul cristalin,
Îmi torni lumini pe pleoapele uimite
De- atâta alb, de- atâta har divin.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din În palma cerului (2021)
Adăugat de Florina Emilia PîncotanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un zvon de primăvară

Un zvon de primăvară îl simt candid pe pleoape,
Miros de ierburi crude, de muguri, zbor.... aproape.....
Mă- nvaluie în stoluri. Vin fluturi și petale
Să îmi sărute tâmpla, să- mi fie zbor și cale.

Tresar sub stropii limpezi de ploaie cristalină
Și mă- nveșmânt în clipa desăvârșită, fină.
De azi, din Primăvară, îmi voi sorbi nectarul,
Din cupe neatinse, preaplinul, dulce - harul.

E o feerie astăzi și buzele- mi cuvântă
Cântări de bucurie și mulțumire - adâncă.
Din aripa de ceară aprinde- voi altare,
Cu alte aripi, albe, mă voi porni în zare

S- adun albastre ceruri în ochii mei de fluturi
Și stropii de lumină. Să nu mai merg prin luturi.
În zbor de porumbiță, cu ramuri de sulfină,
S- adast, așa, o vreme, în palma Ta divină.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din În palma cerului (2023)
Adăugat de Florina Emilia PîncotanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din În palma cerului, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook